Adunare religioasă cu final tragic. Autoritățile au raportat zeci de morți și răniți

Adunare religioasă cu final tragic. Autoritățile au raportat zeci de morți și răniți Busculadă la o sărbătoare religioasă în India. Sursa foto: X

Adunare religioasă cu numeroși morți și răniți, în India. Peste 116 de persoane au murit, iar multe altele au fost rănite în timpul unei busculade, cu prilejul unei ceremonii în statul Uttar Pradesh.

Autoritățile indiene au demarat o anchetă pentru a stabili cauzele care au dus la producerea acestei tragedii. Busculada soldată cu numeroși morți și răniți s-a produs în timpul unei sărbători religioase, conform presei locale.

Adunare religioasă cu final tragic

Peste 116 persoane au murit, iar multe altele au fost rănite într-o busculadă. Incidentul s-a produs la o adunare religioasă hindusă din statul Uttar Pradesh din nordul Indiei. Potrivit presei locale, citate de Xinhua, oamenii participau la o ceremonie dedicată zeului hindus Shiva. Evenimentul a fost organizat în orașul Hathras, la 140 de kilometri sud-est de New Delhi.

Printre victimele înregistrate sunt multe femei și copii, după cum au relatat autoritățile locale. Conform acestora este una dintre cele mai mari tragedii din ultimii ani. Guvernatorul statului indian, Yogi Adityanath, a ordonat o anchetă cu privire la incidentul produs la această adunare religioasă, relatează Reuters

Ne puteți urmări și pe Google News

Conform presei locale, asemenea incidente au loc frecvent în timpul sărbătorilor religioase, la lăcașurile de cult din India.

tragedie

Tragedie în India Sursa foto. X

Autoritățile depășite de situație la această adunare religioasă

Manish Chikara, purtătoarea de cuvânt a poliției locale, a declarat că autoritățile au confirmat un număr mare de victime. Conform spuselor sale, numărul morților nu este final, după busculada la această adunare religioasă. Televiziunea NDTV, una dintre cele importante din India, a dat imagini cu tragedia, confirmând numărul mare de morți și răniți.

Imagini șocante au apărut și pe rețelele de socializare. Fotografii și înregistrări video arată corpuri neînsuflețite așezate pe caldarâm în fața unui spital local.

„Incidentul a avut loc din cauza supraaglomerării într-un moment în care oamenii încercau să plece de la locul întâlniri”, a declarat Ashish Kumar, administratorul districtului, în fața reporterilor.

Un martor a declarat pentru canalul India Today că busculada a avut loc la sfârșitul adunării religioase.

Cronologie tragică în India

Cel puţin 112 persoane şi-au pierdut viaţa în 2016, la o altă adunare religioasă. O explozie a fost provocată de artificiile depozitate în condiții improprii. S-a întâmplat într-un templu, în contextul Anului Nou hindus.

Un alt eveniment tragic, în care au murit 115 credincioși s-a petrecut în 2013. În cadrul unei busculade în apropierea unui templu din Madhya Pradesh s-a produs o tragedie. La momentul respectiv în zonă erau 400.000 de persoane, când a fost răspândit un zvon conform căruia un pod era pe cale să se prăbușească. Astfel, oameii s-au înghesuit să se salveze, însă consecințele au fost tragice.

În 2008, cel puțin 224 de pelerini au murit, iar alți 400 au fost răniți în circumstanțe similare. Tragedia s-a produs la o adunare relgioasă organizată la un templu din oraşul nordic Jodhpur.

Revista presei