Adrian Veștea, înaintea votului pentru Guvernul Mureșan: „Totul este posibil”
- Bianca Ion
- 27 septembrie 2026, 22:30
Adrian Veștea. Sursa foto: INQUAM/George Călin
Adrian Veștea a declarat că l-a susținut mult timp pe Siegfried Mureșan, dar că a fost surprins de atitudinea acestuia în perioada în care el însuși fusese nominalizat pentru funcția de premier. În ciuda nemulțumirilor, fostul premier desemnat susține că actualul candidat pentru șefia Guvernului ar trebui să primească votul de învestitură.
Veștea, despre voturile AUR pentru Guvernul Mureșan
Adrian Veștea a spus că nu poate afirma dacă parlamentarii AUR vor vota pentru învestirea Guvernului condus de Siegfried Mureșan, dar a lăsat deschisă această posibilitate.
”Nu pot face o astfel de afirmaţie. Nu stau foarte mult în Bucureşti, mi-am ocupat timpul la Braşov, fiindcă sunt preşedintele Consiliului Judeţean, dar totul este posibil, la un moment dat se poate întâmpla orice. (...) În situaţia mea atât PNL, cât şi USR, cât şi UDMR au ieşit din sală, lucru care, de altfel, s-a întâmplat şi cu cei de la AUR tocmai pentru a nu da ocazia anumitor binevoitori să voteze acel guvern. În situaţia în care se va lua o astfel de măsură şi în momentul în care vor decide să nu fie prezenţi în sală există certitudinea că nu vor vota. Dar în situaţia în care vor rămâne în sală totul este posibil”, a declarat Adrian Veştea la Antena 3 CNN, .
El a făcut trimitere la momentul în care propriul său Cabinet a ajuns în Parlament și mai multe formațiuni au ales să nu participe la vot.
„Am fost surprins de atitudinea lui”
Adrian Veștea a vorbit apoi despre relația sa cu Siegfried Mureșan și despre sprijinul pe care spune că i l-a acordat în trecut. Fostul premier desemnat a afirmat că l-a susținut pe Mureșan din poziția de președinte al PNL Brașov, dar că reacția acestuia după nominalizarea sa pentru funcția de premier l-a surprins.
”O bună perioadă de timp din poziţia de preşedinte al PNL Braşov l-am susţinut foarte mult pe Siegfried Mureşan. Am fost surprins de atitudinea lui în momentul în care am fost nominalizat prim-ministru. Au fost foarte multe voci care s-au manifestat la vremea respectivă şi au fost şi alţi colegi care nu au tratat lucrurile cu atâta răutate şi cu atâta ură. Dar cu toate acestea, sunt o persoană pozitivă, sunt o persoană echilibrată, iar eu cred că astăzi ţara trebuie să fie condusă.
Dacă Siegfried Mureşan a fost decizia celor trei partide şi a fost nominalizarea făcută de către preşedintele României, eu cred că acest lucru ar trebui să se întâmple în perioada următoare, iar Siegfried Mureşan ar trebui să fie învestit prim-ministru”, a mai spus Adrian Veştea.
În ciuda criticilor privind atitudinea lui Mureșan, Veștea a susținut că România are nevoie de un Guvern învestit și că nominalizarea făcută trebuie dusă până la capăt.

Siegfried Mureșan. Sursa foto: Facebook
Adrian Veștea nu vede posibile alegeri anticipate
Adrian Veștea a vorbit și despre scenariul organizării unor alegeri anticipate.
El a spus că o asemenea variantă i se pare aproape imposibilă în actualul context politic.
”A avea astăzi alegeri anticipate mi se pare un lucru aproape imposibil. Mai mult decât atât, eu cred că niciunul dintre partidele aşa-zise pro-europene nu vor avea un câştig aşa de categoric şi nu vor avea nişte procente aşa de multe. (...) Sunt denumite pro-europene şi sunt pro-europene, dar nu vor avea în urma unui scrutin la alegeri anticipate, nu vor avea un scor atât de mare încât să poată să guverneze singure”, a mai declarat Adrian Veştea.
Potrivit acestuia, un eventual scrutin anticipat nu ar garanta o majoritate clară pentru partidele care se revendică drept pro-europene.