Adrian Vasilescu despre mărirea salariilor: "Întrebarea este dacă România îşi permite să rămână cu actualele venituri”

Adrian Vasilescu despre mărirea salariilor: "Întrebarea este dacă România îşi permite să rămână cu actualele venituri”

Adrian Vasilescu, Consultant de Strategie la Banca Naţională a României este de părere că riscul cel mare în ceea ce priveşte creşterea salariilor în România este ca executivul să dea cu o mână şi să ia cu două. În opinia acestuia, dacă PIB nu se hrăneşte din ceva atunci este posibil ca salariile să depăşească PIB potential, adică puterea pe care o are România să facă PIB.

“De 150 de ani România se dezvoltă cu capital străin. Şi Ceauşescu a apelat la capital străin însă ideologia nu i-a permis ca să lasă investitorului străin mai mult de 49%. De aceea a fost nevoit să apeleze la împrumuturi tot din străinătate. România este o ţară care, cu toate bobârnacele din mass-media, are o atmosferă europeană, este mai occidentală în spirit decât multe alte ţări. Orice investitor strain se uită la trei lucruri: legi, instituţii şi echipe. Ca să-l citez pe Zegrean (not. Red. Fostul preşedinte al Curţii Constituţionale), avem 14000 de legi care sunt încâlcite. Însă un investitor strain nu se uită doar la salariile mici”, a răspuns Adrian Vasilescu la o întrebare referitoare la cât de atractivă va mai fi România pentru investitorii străini, în momentul în care va creşte nivelul salariilor, potrivit mediafax.ro.

Acesta a arătat că, suntem 19,9 milioane de locuitori şi ocupăm locul şapte în UE. Însă, la PIB total ocupăm locul 17, la fel ca în 1990.

“La PIB calculat pe locuitor la paritatea standard a preţurilor de cumpărare suntem pe locul 27, înaintea Bulgariei. Avem un PIB de 160 de miliarde, pe care îl împărţim la 19,9 milioane de oameni, în vreme ce Irlanda împarte 214 miiarde la 4,7 milioane de oameni. Iar Olanda, împarte 678 de miliarde la 16 milioane. În momentul de faţă dominanta este tehnologia şi hărnicia vine pe locul doi. Hărnicia înseamnă oameni, care trebuie stimulaţi. PIB trebuie împărţit pe hărnicie, că tehnologia oricum este avansată foarte mult. La plata pe oră România se află pe penultimul loc, înaintea Bulgariei, adică 5,5 euro/ora de muncă, faţă de 4,4 euro cât este în Bulgaria. Iar în Danemarca este 40 de euro”, a arătat Vasilescu.

Acesta susţine că este nevoie de o schimbare. “Guvernatorul BNR a spus că nu ne mai permitem să rămânem cu aceste salarii. Riscul cel mai mare este ca într-o zi, Guvernul să de a cu o mână şi să ia cu două. De aceea, Guvernul trebuie să apese pe mai multe pedale, nu doar pe salarii. Important este să nu cedăm din viteza de creştere economică. Viteza economiei are două paradigme: viteza şi sustenabilitatea”, a explicat reprezentantul BNR.

Vasilescu a arătat că, în PIB intră şi salariile. “Dacă PIB nu se hrăneşte din ceva atunci este posibil ca salariile să depăşească PIB potential, adică puterea pe care o are România să facă PIB. Acesta este un risc imens”, a spus Adrian Vasilescu.

Ne puteți urmări și pe Google News