Adrian Năstase, fost premier și fost președinte al PSD, și-a scris părerea sa despre Guvernul propus de Sorin Grindeanu. Potrivit celor spuse de Năstase, “lanțul de comandă s-a schimbat”.

“După zile intregi de speculatii referitoare la compunerea guvernului, iată, astăzi, s-a făcut anuntul cel mare. Dincolo de personalitatea celor desemnati, este clar, s-a schimbat „lantul de comandă”. Asta este si bine si rău. Guvernul va functiona sub ochiul mai atent al parlamentului, dar si al Comisiei de la partid. In felul acesta, deciziile vor fi mai bine „cumpănite” dar libertatea de decizie a ministrilor si a guvernului va fi mai mică. Echipa guvernamentală se va ocupa, in principal, de administrarea unor obiective DEJA stabilite. Vom vedea…Rolul lui Sorin Grindeanu, după acomodare, va fi  foarte important”, a scris Adrian Năstase pe blogul său.

De asemenea, fostul premier a mai vorbit și despre cei propuși în Guvern pe care îi cunoaște dar și despre cei mai tineri, care îi sunt mai puțin cunoscuți.

“Pe unii dintre cei propusi ii stiu foarte bine. Teodor Melescanu, de exemplu, a fost secretar de stat in echipa mea, in perioada in care am fost ministru la externe, intre 1990 si 1992. Petre Daea – un profesionist exceptional – a fost in echipa mea, mai târziu, in perioada in care am condus guvernul.  Un buldog. Va avea un rol important in redinamizarea agriculturii si irigatiilor. De asemenea, Serban Valeca. Este un bun specialist in domeniul cercetării nucleare. Pavel Năstase a condus o lungă perioadă de timp Academia de studii economice. Dar, interesant, el a condus si INA (Institutul national de administratie) de la momentul creării sale. Il stiu de multă vreme si pe Florin Iordache. Sunt convins că stie ce are de făcut la ministerul pe care il va conduce.

Sunt si oameni mai tineri sau pe care ii stiu mai putin. Ei vin din „rezerva de cadre” locală. Vor avea prilejul să dovedească faptul că alegerea lor a fost judicioasă.

Vom avea, in paralel, o accentuare a activitătii legislative, cu speranta normalizării vietii in domeniile economic, social dar si al justitiei (mă refer la eliminarea unor abuzuri). Si sub acest aspect, rolul lui Liviu Dragnea va fi important. La fel,  si cel al lui Călin Popescu Tăriceanu.

Succes!”