Acuzații grave la adresa medicilor. Ce spune Aida Parascan despre monitorizarea sarcinii sale

Acuzații grave la adresa medicilor. Ce spune Aida Parascan despre monitorizarea sarcinii sale

Aida Parascan, câștigătoarea MasterChef, trece prin momente tragice. Ea face acuzații grave la adresa medicilor care i-au monitorizat sarcina, întrucât a fost nevoită să nască bebelușul mort, pe cale naturală.

Aida Parascan, în vârstă de 39 de ani, acuză medicul care i-a monitorizat sarcina pentru faptul că a fost nevoită să nască la 5 luni, pe cale naturală, fătul care se oprise din evoluție de patru săptămâni. „Bebelușul începuse să se descompună. Am intrat în stare de șoc”, a spus ea.

Analizele păreau în regulă

Vedeta a spus că nu au existat simptome care să preconizeze un astfel de eveniment îngrozitor, mai ales că în urmă cu doar două zile înainte de naștere toate analizele păreau în regulă.

„Nici medicii nu au o explicație, pentru că două zile mi s-au făcut analize și au fost perfecte. Colul uterin era înalt, dur, nu existau riscuri de avort spontan, lichidul era foarte mult, placenta era perfect lipită de peretele uterului. Nici ei nu-și explică, pentru că asta se întâmplă când mama nu e bine, când sunt șocuri, dar eu chiar nu am avut niciun fel de nimic”, a declarat Parascan.

Ne puteți urmări și pe Google News

Câștigătoarea MasterChef a trecut prin momente extrem de tragice, când timp de 6 ore jumătate s-a chinuit să nască bebelușul mort, care se oprise din evoluție de 4 săptămâni și intrase deja în descompunere.

„Am fost nevoită să-l nasc natural. Am născut 3 copii pe cale naturală și nu cred că am îndurat cât am făcut-o de data asta. Corpul nefiind pregătit… De când au început contracțiile din 2 în 2 minute, cred că vreo 6 ore și jumătate a durat. Era întreg. Eu nu am putut să mă uit. Nu era bucăți, din câte mi s-a spus era întreg, dar începuse să se descompună. Nu știu, nu l-am văzut”, a mai adăugat Aida Parascan.

„Am intrat în stare de șoc, inimioara copilului nu mai bătea”

„La penultima vizită, am făcut o programare cu o lună înainte, am ajuns acolo și mi s-a spus că nu e necesar să mi se facă o ecografie. Am zis că am nevoie să știu că copilul e bine și pentru muncă. El mi-a răspuns că nu e necesar, că ecografia poate să mi-o scrie și de mână, ceea ce și făcut de altfel. Mi-a scris o ecografie de mână bazându-se pe ultima ecografie făcută cu o lună înainte”, a spus Aida Parascan.

Abia când a ajuns la medicul de familie, vedeta de la Master Chef a aflat că are probleme în ceea ce privește sarcina, iar în urma unui alt set de analize a aflat că inima copilului încetase să bată cu ceva timp în urmă.

„Am mers la medicul de familie cam după două săptămâni. Mi-a dat o altă trimitere și după ce am sunat, mi-a fost făcută o programare cu primul medic disponibil în alt spital. M-am prezentat săptămâna trecută, după aproximativ o lună. De asta nici nu pot să-mi dau seama dacă atunci când am fost la primul medic se întâmplase sau nu. În momentul în care mi s-a pus chestia aia pe abdomen, mi-am dat seama că inima copilului nu mai bate, că totul se vede în ceață. Am intrat în stare de șoc, pentru că-n momentul ăla nu știi ce să crezi. În secunda următoare a venit un alt medic și a făcut măsurătoarea și mi s-a spus că de 3-4 săptămâni copilul a încetat să mai evolueze, adică inimioara lui nu mai bate”, a mai spus vedeta, potrivit RomâniaTV.