Câștigătoarea show-ului “MasterChef”, Aida Parascan, în vârstă de 39 de ani, a postat pe o rețea de socializare un mesaj trist, prin care și-a exprimat regretul față de un eveniment foarte neplăcut. Proaspăta mămică a anunțat la finele lunii aprilie că era însărcinată cu al patrulea copil. Miercuri, însă, Aida Parascan a anunțat că a pierdut sarcina.

Câștigătoarea competiției de gătit “MasterChef” a transmis, public, că nu avea parte de o sarcină ușoară, din contră. Cu toate acestea, nimeni nu se aștepta ca mămica să piardă sarcina.

Aida Parascan: Am trecut prin iad

Pe 2 iunie, Aida Parascan a postat pe Facebook un text căruia i-a alăturat o fotografie din spital, în care anunță pierderea sarcinii. Câștigătoarea show-ului sus-menționat dezvăluie că a trecut, în ultima săptămână, printr-o perioada extrem de dificilă.

„Au trecut 5 luni în care am trecut prin toate stările prin care trece o mamă care așteaptă un bebe, în ultima săptămână, însă, am trecut prin iad și am fost față în față cu moartea și la propriu, și la figurat.
Inima „îngerașului” a încetat să bată. Suflețelul lui s-a dus înapoi la Dumnezeu. A făcut și va face parte mereu din familia noastră și din mine și toți l-am iubit enorm.
Durerea și suferința nu pot fi exprimate în cuvinte, mă rog să pot înțelege sensul a tot ce s-a întâmplat și mulțumesc pentru că sunt în viață și că mă întorc acasă la cei care ma iubesc”, a postat pe Facebook Aida Parascan.

Mama își crește singură copiii

Aida Parascan a relatat, recent, detalii despre familia sa. Câștigătoarea competiției de gătit are trei copii – Gianina, în vârstă de 20 de ani, Samuel, în vârstă de 13 ani și Emilia, în vârstă de 10 ani. Aida Parascan a declarat că are o relație atipică cu bărbatul din viața sa și își crește copiii singură de șapte ani de zile.

“Să spunem că avem o relație atipică. Eu am luat deciziile mele, el, pe ale lui. Mi-am crescut copiii singură, de 7 ani fac acest lucru… eu mă descurc singură. Un bărbat poate să fie lângă tine sau nu, dar un copil este cu tine toată viața. Niciodată să nu te simți obligată să faci un avort. Unei femei nu trebuie să-i fie frică să-și crească copiii singură. Foarte greu un bărbat simte ceea ce simte o femeie în privința unui copil… suntem diferiți”, s-a exprimat Aida Parascan, câștigătoarea “MasterChef”.