Acuzații grave în dosarul accidentului CE Oltenia. Implicații la nivel înalt

Acuzații grave în dosarul accidentului CE Oltenia. Implicații la nivel înalt

Tragedia de la CE Oltenia în care au murit trei oameni și alți 10 au fost răniți naște alte controverse.

Avocatul Adrian Cuculis acuză că ancheta bate pasul pe loc din cauza celor implicați în dosar. “În cazul în care mai încape în discuție că se mușamalizează dosarul tragediei de la CE Oltenia vin și confirm că Parchetul Motru nu are de ce să investigheze acest caz în condițiile în care Tribunalul Gorj este condus de către un judecător al cărui soț este chiar cel care a “închiriat” tanchetele către CEO.

Ba chiar mai mult, același parchet refuză accesul la dosarul penal, motivând niște absurdități inexistente din punct de vedere legal. Este a 2-a săptămâna de la cererea transmisă PICCJ cu privire la preluarea dosarului la București. În mod evident prin nepunerea la dispoziție a dosarului penal, deși au fost audiate 48 de persoane până acum, arată câtă presiune este pe “justitie”” a spus avocatul. Cert este că la dosar este atașat și răspunsul în care I se respinge cerere. Contactată de către EVZ, procurorul general Gabriela Scutea s-a limitat în a ne trimite la Biroul de presă pentru o solicitare la care cel mai probabil va răspunde, conform legii în cel puțin 5 zile lucrătoare.

Ne puteți urmări și pe Google News

10 persoane au fost rănite

Un vehicul în care se aflau 25 de muncitori s-a răsturnat, marți, 17 ianuarie, la cariera Jilț Sud, din Complexul Energetic Oltenia. În urma accidentului, trei oameni, în vârstă de 29, 38 și 48 de ani, au murit. Alți 10 au fost răniți. Primele verificări ale poliţiştilor arată că autoutilitara a căzut în gol aproximativ trei metri. Poliţia a deschis dosar pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi neluarea şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă. Medicii legiști au anunțat că asfixia este cauza morţii celor trei muncitori în accidentul de la mina din Gorj.  De atunci dosarul pare că trenează, deși au fost audiați martori pe bandă rulantă.