Acuzații de fals în declarație pentru Baronul de Gorj

Acuzații de fals în declarație pentru Baronul de Gorj

Președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate (ANI).

 Instituția de control al averilor îl acuza și de savârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată.

În legatură cu această ultimă cauză, inspectorii de integritate au descoperit că șeful județului Gorj nu a recunoscut, în declarațiile de avere din iunie 2013 și 2014, veniturile primite de la Centrul Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic (CNDIPT), respectiv Inspectoratul Școlar Județean Gorj. În legătură cu aceste acuzații, Călinoiu a explicat în presa locală ca este vorba de o mică omisiune și că suma nedeclarată a fost de 800 de lei. „Am uitat să declar banii respectivi, asta pentru că mi-au intrat pe card și nu am observat când mi-au intrat în cont”, a declarat Călinoiu.

ANI a sesizat deja Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, județul Gorj, în vederea efectuării de cercetări cu privire la posibila săvârșire a infracțiunii de fals în declarații.

Ne puteți urmări și pe Google News

Reprezentanții ANI spun că acesta s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada exercitării mandatului de Președinte al Consiliului Județean Gorj, întrucât a deținut următoarele calități, contrar prevederilor legale: expert pe termen scurt în cadrul CNDIPT și expert în consorțiul regional Sud-Vest Oltenia în cadrul Inspectoratului Școlar.

EVZ a esizat și alte nereguli

Pe 23 aprilie 2015, EVZ a publicat articolul „Baronul de Gorj a dat spații gratuite în spital pentru firme protejate”. Atunci prezentam modul suspect în care Călinoiu a aprobat punerea la dispoziție, gratuit, a celor mai bune spații din Spitalul de Urgență Târgu Jiu, către firma lui Eugen Tarța Arsene, profesor în Universitatea de Medicină.