Finanţarea sprijină o serie de intervenţii menite să ducă la consolidarea serviciilor de intervenţie şi a celor medicale.

De asemenea, sunt vizate minimizarea pierderilor pentru sectorul public şi în cel privat, precum şi protejarea vieţii cetăţenilor şi a calităţii traiului în general.

„Banca Mondială este pregătită să vină în sprijinul României în lupta sa împotriva pandemiei de COVID-19 şi a efectelor acesteia asupra oamenilor, prin acordarea unui ajutor financiar rapid, precum şi printr-o implicare pe termen lung.

În funcţie de evoluţia situaţiei, vom continua să sprijinim România pentru a putea depăşi această criză”, a declarat Tatiana Proskuryakova, directorul de ţară al Băncii Mondiale pentru România şi Ungaria, potrivit Agerpres.

Asistenţa financiară preaprobată (Catastrophe Deferred Drawdown Option – CAT-DDO) fusese negociată de Guvernul României cu Banca Mondială în iunie 2018.

Obiectivul programului este clar: consolidarea cadrului instituţional şi juridic din România pentru a putea gestiona eficient impactul fizic, social şi fiscal în situaţiile medicale de urgenţă, în cazul unui dezastru natural sau al schimbărilor climatice.

De asemenea, această facilitate acordă Guvernului posibilitatea de a accesa finanţare în termen de 48 de ore, pentru a putea reacţiona în timp util în faţa unui dezastru natural sau a unei urgenţe de natură medicală.

În prezent, Biroul Băncii Mondiale din România lucrează la restructurarea portofoliului existent, în special în domeniul Sănătăţii, pentru a-şi valorifica o parte din fondurile existente în vederea finanţării achiziţiei unor echipamente necesare în contextul crizei actuale. Totodată, sunt vizate şi domeniile afectate de criză dincolo de sectorul Sănătăţii. Grupul Băncii Mondiale pune la dispoziţie un pachet de finanţare cu aprobare rapidă în valoare de 14 miliarde dolari pentru a consolida răspunsul la efectele pandemiei de COVID-19 în ţările aflate în curs de dezvoltare.

În cazul ţărilor care ar putea avea nevoie de un sprijin mai semnificativ, Grupul Băncii Mondiale va acorda 160 miliarde de dolari în următoarele 15 luni pentru a contribui la protejarea celor sărăci şi vulnerabili, pentru a sprijini mediul de afaceri şi procesul de recuperare economică.