Actrița româncă cu un destin tragic. Sfârșitul e sfâșietor
- Florian Olteanu
- 19 ianuarie 2025, 17:36

Stela Furcovici, actrița cu destin tragic. Turdeanca a avut parte atât de șansă dar și de tragism în scurta sa viață pământească.
Fără îndoială că pe Stela Furcovici o știm din doar două filme, unul dintre ele în două părți distincte, toate regizate de către Dinu Cocea.
Stela Furcovici - studenta exmatriculată
Stela Furcovici s-a născut la Turda, la 17 ianuarie 1954. A făcut școala în localitatea natală din județul Cluj. Apoi a urmat tot la Turda, liceul, după care a ales IATC. A fost repartizată la clasa profesorului Dem Rădulescu. Numai că, la vremea aceea, studentele făceau pregătire militară.
Stela Furcovici n-a fost niciodată vreo disciplinată. De aceea, din cauza absențelor, a fost exmatriculată. Revenită acasă, în Ardeal, nu i-a rămas decât să facă figurație la Teatrul de Stat din Turda. Talentul a făcut-o să prindă de 21 ori, rolul Caterina din piesa Citadela Sfărâmată scrisă de Horia Lovinescu. Un film după această piesă se făcuse în 1957, când mica Stela avea trei ani.
Stela Furcovici devine Ecaterina Teodoroiu prin voința regizorului Dinu Cocea
Stela Furcovici a ajuns ca să joace rolul Ecaterinei Teodoroiu datorită inspirației regizorului filmului Dinu Cocea. Nu se putea hotărî între Irina Petrescu, Violeta Andrei și Aimee Iacobescu. A aflat de ea văzând-o la Turda în Citadela Sfărâmată. S-a ocupat personal să o distribuie pe Stela în acel film dedicat Ecaterinei Teodoroiu pe care l-a regizat în 1978. Stela avea 23-24 ani, exact ca Ecaterina Teodoroiu care a murit la 23 ani și 8 luni, la 22 august 1917 (se născuse la 14 ianuarie 1894).
În 1981, Dinu Cocea o alege pe Stela Furcovici să o joace pe Ionica, țăranca crescătoare de cai din filmul Iancu Jianul, cu părțile „Zapciul și Haiducul”. Stela avea atunci 27 ani. În cele două filme ale carierei sale, a jucat alături de Mihai Mereuță, Ilarion Ciobanu, George Constantin, Radu Beligan, Jean Constantin, Emanoil Petruț, Dina Cocea, Draga Olteanu-Matei, Ion Caramitru, Adrian Pintea și alții.
Drama actriței moarte din cauza unui accident de mașină
Stela Furcovici a dispărut din luminile rampei o vreme. S-a întors acasă la Turda. Contemporanii spun că se urmărea implicarea ei în realizarea unui film în SUA. Un reprezentant al casei producătoare a petrecut aproape o lună în România sperând să obțină contractul ei. Avansul era de 10 000 dolari, o sumă mare în anii 90. Stela Furcovici nu a mai ajuns să joace în SUA. Asta pentru că preferase să se odihnească alături de prietenul ei la munte.
Se pare că acela a fost un moment de cotitură ratat. Stela Furcovici avea să-și piardă viața dintr-o neatenție. În seara de Sf.Andrei a anului 2000, 30 noiembrie 2000 ora 19.00, Stela era la Turda. A traversat printr-un loc nepermis, grăbită. Eșarfa pe care o avea la gât s-ar fi prins, din cauza curentului de o mașină care trecea pe lângă ea.
Mai exact de oglina retrovizoare. Actrița a fost trântită cu capul de asfalt. Fractura craniană a fost fatală. Deși s-a chemat Salvarea, medicii nu au putut să o salveze. Decesul s-a declarat la ora 23.00. Peste mai puțin de două luni ar fi împlinit 47 de ani. De aproape 25 ani, actrița se odihnește în Cimitirul Turda Veche.