Părintele Nicolae Bălănuță i-a cununat în casa lui

L-am întrebat pe Mitică Popescu, la un ceai în parcul său favorit, Herăstrău, cum a cunoscut-o pe Leopoldina Bălănuță, Doamna Teatrului Românesc.

”Era prin ’73. La Teatrul Mic aveau un grup, două fete și doi băieți, care jucau în două cupluri în piesa „După cădere”. Și unul dintre actori emigrează în America și așa se eliberează un loc. Destinul. Cum a vrut Dumnezeu. Vin de la Piatra Neamț și ocup chiar locul de lângă Poldi, pe aceeași banchetă, după cum era piesa. Și așa a început totul. Apoi ne-am împrietenit extraordinar de bine, l-am cunoscut pe tatăl ei, la Focșani, unde era preot, ne-am rememorat amintiri din lagăre… E, și-aici, la București, o tot conduceam acasă și, în sfârșit, într-o seară, m-a invitat sus. Și n-am mai ieșit. Așa a fost. Ne-am căsătorit pe 2 iunie 1977 și tatăl ei ne-a cununat religios chiar în casa lor din Focșani, la trecere între ani, când se împlineau exact 20 de ani de la momentul care m-a băgat în pușcărie”.

El avea 40 de ani, ea 42. „De la tatăl ei am avut pălăria cu care am filmat «Moromeţii», devenită celebră pe capul lui Cocoşilă”, mai amintește actorul.

Duhovnicii Justin Pârvu și Ilie Lăcătușu „erau ca niște sfinți pentru noi

Despre Părintele Justin Pârvu și Părintele Ilie Lăcătușu, consemnat cu minuni săvârșite la Periprava, Mitică Popescu ne-a spus că încă de pe-atunci “ei erau ca niște sfinți pentru noi”.

“Slujeau uneori pe ascuns, mai ales de Crăciun și de Sfintele Paști”, spune actorul, amintind că reușeau, în mod miraculos, să le ofere chiar și Sfânta Împărtășanie. După ce Părintele Justin a ridicat Mănăstirea de la Petru Vodă, închinată martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste și unde este pomenit zilnic la slujbe și socrul său, preotul Nicolae Bălănuță, Mitică Popescu a mers la el ca să mai depene amintiri din lagărele și coloniile de muncă. Astăzi, la 7 ani de la plecarea Părintelui Justin la Ceruri, Mitică Popescu și Dorel Vișan se numără printre susținătorii ideii de a se recompensa dăruirea acestuia și a caolegilor săi de suferință din închisori potrivit chiar Legii de cinstire a foștilor deținuți politic.

„De ce nu sunt în manualele de istorie? De ce nu au statui sau măcar cetățenii de onoare post-mortem în orașele lor?” se întreabă artistul, cu trimitere la autoritățile centrale, municipale și locale. Mitică Popescu nu a solicitat nici o despăgubire de la stat pentru anii pierduți, dar pretinde ca măcar cei ce nu mai sunt să nu fie uitați. „Generația socrului meu și a Părintelui Justin Pârvu a dat sfinți și martiri care strălucesc în istoria noastră. Să fie onorați pe măsura dăruirii lor față de neam și țară”, conchide artistul.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE