ACS Poli Timișoara a promovat (matematic) în Liga 1 I GALERIE FOTO

ACS Poli Timișoara a promovat (matematic) în Liga 1 I GALERIE FOTO

ACS Poli Timișoara a câștigat, la Reșița, împotriva echipei Metalul din localitate, cu 3-0, în etapa a 6-a a play-off-ului Ligii a 2-a. Cu această victorie, timișorenii și-au asigurat, matematic, promovarea în Liga 1.

ACS Poli și-a îndeplinit, sâmbătă, obiectivul de a reveni în fotbalul care contează. Timișorenii au învins cu 3-0 echipa  Metalul Reșița, cea mai mare rivală din B2.

Prima repriză s-a încheiat cu scor nul, însă în a doua parte a jocului Pedro Henrique, cu o dublă, și Popescu, la ultima fază, au marcat reușitele victorioase. Ultimul gol a adus și banca oaspeților în teren, care a încins imediat hora bucuriei.

ACS Poli Timișoara și-a asigurat astfel promovarea matematică  în prima ligă. ( Fotografii: Adrian Pîclișan)

 

Metalul Reșița: Zimmermann (cpt.) – R. Cristian (68’ Szijj), Hlinca, Tătaru, Anițoiu – Enescu (61’ Bărbulescu), Ad. Ionescu – V. Crețu, Feher (61’ Szabo), L. Manole – Buhăescu. Pe bancă: G. Ciucă – Cl. Ionescu, I. Popescu, Ponoran. Antrenor: Daniel Oprița.

ACS Poli Timișoara: Pap – Belu, Scutaru, Melinte, Neagu – Ov. Petre (cpt.) – Bărbuț (25’ Ov. Popescu), Keita (56’ Boldea), Poparadu – Elek (85’ Popovici), Pedro Henrique. Pe bancă: Smaranda – Nanu, Doman, Bocșan. Antrenor: Dan Alexa. (Fotografii: Adrian Pîclișan)