Acord istoric cu privire la migranți între SUA și Canada

Acord istoric cu privire la migranți între SUA și Canada migranti / Sursa foto: Arhiva EVZ

Curtea Supremă din Canada a validat, vineri, acordul controversat încheiat în 2004 cu Statele Unite, prin care solicitanţii de azil sunt obligați să îşi depună cererea în prima ţară în care ajung.

Judecătorii au decis, în unanimitate, că acest „Acord privind ţările terţe sigure”, criticat de asociaţii pentru apărarea migranților, nu încalcă „drepturile la libertate şi securitate a persoanei ale solicitanţilor de azil”, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Acordul fusese anulat, în iulie 2020, de Curtea Federală a Canadei, care a apreciat că acesta nu respectă Carta canadiană a drepturilor şi libertăţilor.

ONG-urile care apără drepturilor migranților au contestat constituţionalitatea acordului, în numele solicitanţilor. Printre aceștia se numără o femeie musulmană, din Etiopia, ţinută la izolare timp de o săptămână, într-un centru de detenţie din SUA, după ce a fost returnată de autorităţile canadiene.

Ne puteți urmări și pe Google News

Judecătorul Kasirer a apreciat că, și dacă „solicitanţii de azil se confruntă cu riscuri reale şi nespeculative de returnare din Statele Unite, regimul legislativ canadian oferă supape de siguranţă care îi protejează împotriva unor astfel de riscuri”.

Dar Curtea Supremă a Canadei consideră că cererea privind „prejudiciul adus femeilor care se tem de persecuţie din cauza sexului” trebuie reexaminată. Prin urmare, chestiunea este trimisă Curţii Federale.

Ce susțin militanții pentru drepturile refugiaților

„Statele Unite nu sunt o ţară sigură” pentru refugiaţi, printre care femeile şi persoanele LGBT+, susține asociaţia canadiană pentru libertăţi civile (CCLA). Ei mai afirmă că aceste persoane ar risca „să fie plasate în detenţie arbitrară şi la izolare în Statele Unite, apoi să fie returnate într-o ţară în care riscă să fie persecutate, torturate sau ucise”.

Iar Amnesty International Canada şi-a exprimat dezamăgirea cu privire la această decizie şi a cerut autorităților canadiene să se retragă din acord „cât mai curând posibil”. „Acordul privind «ţările terţe sigure» îi expune pe refugiaţi, în special pe cei care fug de persecuţia bazată pe gen, la un risc serios de returnare”, a susținut secretarul general al Amnesty, Ketty Nivyabandi, într-o conferință de presă.

Din luna martie a acestui an, migranţii ilegali pot fi respinşi de-a lungul întregii frontiere dintre cele două ţări. Înainte ca această modificare să se producă, acordul privind țările terțe sigure nu se aplica solicitanţilor de azil care soseau în Canada prin alte puncte decât cele oficiale de intrare, cum ar fi Roxham Road, de la sud de Montreal. În 2022, 40.000 de migranţi au intrat în Canada din SUA prin acest pasaj, care a fost închis din martie.