Aceste „găinării” grave cu care politicienii ne sfidează în fiecare zi

Aceste „găinării” grave cu care politicienii ne sfidează în fiecare zi

Nu sunt populist. Nici măcar când vine vorba de politicieni. Aș putea fi. Aleșii noștri merită să fie criticați de pe poziții populiste, având în vedere modul defectuos în care servesc interesul public.

 Totuși, nu sunt. Nu cred că înalții demnitari trebuie să locuiască în imobile insalubre, numai pentru ca statul să plătească o chirie cât mai mică, sau să meargă cu mașini proaste, pentru că sunt ieftine. În Occident politicienii circulă însă cu metroul, autobuzul sau bicicleta.

România nu a atins această normalitate. Pot accepta că furia pe care românii o simt față de clasa politică îi poate expune pe politicieni la riscuri de securitate. Oamenii politici autohtoni nu fac însă niciun gest să se reconcilieze cu alegătorii. Nu vor nici măcar să-și țină singuri umbrela. Cum este cazul vicepremeirului Vasile Dâncu. Așa sunt socialiștii. Detestă exploatarea omului de către om. Totuși, nu-i de colo să ai în permanență prin preajmă un valet, plătit din bani publici. Tehnocratul Dacian Cioloș, șeful lui Vasile Dâncu, își ține singur umbrela. Nu știu dacă o face din calcule electorale sau pur și simplu din bun-simț. Rezultatul contează: premierul transmite electoratului că politicienii nu sunt semizei. Chiar dacă unii se cred mici divinități.

Călin Popescu Tăriceanu, de pildă, nu suportă compania muritorilor de rând. Ditamai președintele Senatului s-a băgat în față atunci când s-a dus să-și ridice carnetul de conducere, deși vreo 1.000 de plătitori de taxe așteptau la coadă, de la 5.00 dimineața, să facă același lucru. C.P. Tăriceanu i-a sfidat fără jenă. Constituția spune foarte clar, la articolul 16: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”. Cu toate acestea, mulți români cred că gestul lui Tăriceanu nu este blamabil, că este doar o găinărie. O avocată din București a luat-o în serios și l-a reclamat pe Tăriceanu la DNA. Nu cred că este un gest exagerat, ci mai degrabă un exemplu pozitiv. Cetățenii trebuie să lupte pentru drepturile lor și să îi reclame pe cei care le încalcă.

Polițiștii servili s-ar putea să aibă o răspundere legală. Justiția trebuie să verifice dacă nu cumva se fac vinovați de abuz în serviciu. Ministrul de Interne trebuie să dea o explicație publică. Să ne spună de ce subalternii săi se poartă așa. Desigur, e o întrebare retorică. Petre Tobă, cunoscut în mediile academice sub numele de „Apud”, după ce l-a botezat pe Joseph Stiglitz în lucrarea de doctorat plagiată, are o solidă carieră în spate de „ospătar” al grangurilor zilei. Să nu uităm că era șeful Poliției Române când Gabriel Oprea se plimba cu coloana oficială din zori până-n noapte, deși nu avea dreptul legal. Tot o „găinărie”, care l-a costat viața pe polițistul Bogdan Gigină. O moarte inutilă, revoltătoare, pentru care nu a răspuns nimeni. Cel puțin pentru moment.

Liviu Dragnea are un dosar penal, împreună cu fosta sa soție, tot pentru o „găinărie”. Pe când Bombonica Dragnea conducea Direcția Județeană de Protecție a Copilului Teleorman au fost angajate fictiv mai multe persoane, care aveau și calitatea de membru PSD. Au primit lunar salarii, deși nu s-au sinchisit să dea pe la muncă. „Hai, domne, la cât se fură în țara asta, ce a făcut Dragnea e un mizilic...” Am întâlnit des acest tip de reacție. Este foarte nocivă. Confruntați cu sumele amețitoare care se fură din România, ne pierdem reperele, ne obișnuim cu fărădelegile. Fapte precum cele des crise mai sus nu ni se mai par grave, deși sunt, și ar fi taxate ca atare în orice țară civilizată. Furia alegătorilor față de politicieni, despre care vorbeam, vine în special din gesturile prin care aceștia au sfidat electoratul. Este consecința „găinăriilor” în fața cărora ne-am imunizat. Din păcate. Va trebui să renunțăm la pasivitate. Este important și ca politicienii să fie pedepsiți de Justiție pentru astfel de „găinării”. Doar astfel vor înțelege că nu sunt mai presus de oamenii simpli. Că sunt totuna cu cei pe care-i consideră pulime și îi tratează ca atare.