Accidentarea de COȘMAR a Mihaelei Buzărnescu putea EVITATĂ. Ce s-a întâmplat cu TREI MINUTE înainte de PRĂBUȘIREA româncei

Accidentarea de COȘMAR a Mihaelei Buzărnescu putea EVITATĂ. Ce s-a întâmplat cu TREI MINUTE înainte de PRĂBUȘIREA româncei

Mihaela Buzărnescu, locul 20 WTA, a abandonat, miercuri, în turul doi al turneului Rogers Cup, de la Montreal, după o accidentare care a fost comentată pe tot globul.

Mihaela Buzărnescu s-a accidentat în setul trei al meciului cu sportiva ucraineană Elina Svitolina, numărul 5 mondial.

Românca a ţipat şi a plâns pe teren de durere. Incidentul putea fi evitat dacă arbritra de scaun ar fi întrerupt meciul cu doar 3 minute înainte de accidentarea Mihaelei Buzărnescu, atunci când sportiva i-a atras atenția că suprafața de joc devenise alunecoasă din cauza ploii.

Primele care au intervenit să o ajute pe Mihaela Buzărnescu au fost arbitra de scaun, care a încercat să o liniştească pe româncă, şi Svitolina, vizibil îngrijorată, care a adus gheaţă. După ce a primit timp de câteva minute îngrijiri pe teren şi piciorul i-a fost bandajat, Buzărnescu a fost scoasă din incintă pe un scaun cu rotile.

„Ironic, Buzărnescu doar ce îi spusese arbitrei că terenul a devenit alunecos pe linii. Un minut mai târziu, țipa de durere pe teren, după ce a alunecat. Genie Bouchard i-ar fi dat în judecată”, scrie Tennis Sheep.

 

Ne puteți urmări și pe Google News