Accidentul a avut loc la marginea oraşului Karachi, a anunţat poliţia locală, citată de AFP, conform Agerpres.

"Autocarul ce transporta aproximativ 50 de persoane a lovit camionul cisternă, care circula cu viteză şi se afla pe contrasens, potrivit primelor indicii", a precizat un responsabil al poliţiei locale, Rao Muhammad Anwaar.

În urma impactului, autocarul a luat foc şi cel puţin 30 de persoane au murit, a adăugat el. Alţi pasageri au reuşit să scape, ieşind pe ferestre.