ACCIDENT grav spre TULCEA. Șase RĂNIȚI, trei mașini distruse

ACCIDENT grav spre TULCEA. Șase RĂNIȚI, trei mașini distruse

Șase persoane, între care și doi copii, au fost rănite, în urmă cu puțin timp, pe DN22 Tulcea-Constanța într-un accident rutier în care au fost implicate trei autovehicule. Traficul este întrerupt pe ambele sensuri de mers.

Stația de pompieri Babadag, a ISU Tulcea, intervine pentru acordarea primului ajutor calificat și descarcerare într-un accident rutier petrecut pe DN22, la intrarea, dinspre Constanța, în localitatea Baia. La fața locului au ajuns mai mulți pompieri, medici și paramedici. Se intervine cu o autospecială cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. O persoană a fost descarcerată. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Tulcea, Florentin Daciu, în accident au fost implicate două autoturisme și o autoutilitară, patru adulți și doi copii fiind răniți. Doi dintre adulți sunt transportați la Spitalul Județean de Urgență Constanța. Ceilalți doi adulți și copiii primesc îngrijiri la ambulanța SMURD. Circulați este întreruptă pe DN22, poliția rutieră investighează cauzele producerii accidentului.