ACCIDENT GRAV. O șoferiță însărcinată a rănit cinci persoane, între care doi copii
- Ana-Maria Adamoae
- 1 noiembrie 2014, 20:48
O tânără de 19 ani, însărcinată, a pierdut controlul mașinii pe care o conducea, pe drumul care leagă Timişoara de Lugoj, și a intrat pe contrasens, rănind grav cinci persoane, printre care se aflau și doi copii.
Potrivit poliţiştilor de la faţa locului, accidentul s-a petrecut între localităţile Remetea şi Izvin, pe DN6, drum care leagă Timişoara de Lugoj, când o tânără de 19 ani, însărcinată, care se afla într-o maşină alături de sora sa, a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a intrat pe contrasens, unde a lovit în plin într-o altă maşină care circula regulamentar, în care se aflau o femeie şi cei doi copii ai acesteia, de şapte şi respectiv opt ani, relatează mediafax.ro.
În urma impactului, șoferița şi-a pierdut cunoştinţa şi a intrat în comă de gradul II. Toți răniții au fost transportați, cu ambulanțele, la spital, în Timişoara.
Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul rutier şi au întocmit dosar penal pe numele şoferiţei de 19 ani pentru vătămare corporală din culpă.