Accident DEOSEBIT DE GRAV în Drobeta Turnu Severin. Sunt înregistrate mai multe VICTIME

Accident DEOSEBIT DE GRAV în Drobeta Turnu Severin. Sunt înregistrate mai multe VICTIME

Un accident îngrozitor a avut loc sâmbătă seara, la ieșirea din drobeta turnu Severin. În urma acestuia, mai multe persoane au fost grav rănite.

Totul s-a întâmplat din cauza unui autotren care a lovit un autoturism n care se aflau patru persoane. 

Potrivit IPJ Mehedinţi, conducătorul unui autotren nu a păstrat distanţa în mers lovind din spate un autoturism în care se aflau patru persoane.

„Accidentul a fost anunţat în dispeceratul ISU-SAJ de un pompieri aflat în timpul liber. Până la sosirea echipajelor, mr. Teodor Brînduşoiu a decuplat bornele autoturismului implicat în accident pentru a evita producerea unui incendiu. Totodată, împreună cu alte două cadre medicale aflate în trafic, a ajutat la stabilizarea victimei încarcerate până la sosirea echipajelor, păstrând permanent legătura cu dispeceratul”, a precizat Raluca Tîrcă, purtătorul de cuvânt al ISU Drobeta, conform Adevărul. 

Ne puteți urmări și pe Google News