Accident CA-N FILME în Timiș. O mașină a plonjat în aer și a căzut în apă, de la înălțime

Accident CA-N FILME în Timiș. O mașină a plonjat în aer și a căzut în apă, de la înălțime

O mașină a plonjat ca-n filme, în apa unui râu, vineri dimineața în județul Timiș. Pe lângă sperietura groaznică, șoferul mașinii a trebuit să se salveze singur de la înec. El a reușit să iasă din habitaclu pe unul din geamurile sparte în timpul căderii.

Accidentul s-a produs pe DN6 între Timișoara și Lugoj. Un autoturism VW Passat a plonjat în canalul Timiș-Bega de la ieșirea din Coștei după ce a ratat ieșirea din curbă. Șoferul susține că a patinat pe apa de pe șosea și că nu a mai putut controla mașina. Aceasta a ieșit de pe carosabil, a plutit 6 metri și s-a învârtit în aer 180 de grade, căzând în apa canalului cu roțile în sus.

Ca prin minune, șoferul și-a păstrat sângele rece și a reușit să se salveze. La fața locului a ajuns un echipaj ISU Banat, cu o barcă, pentru a ancora și extrage mașina din apă. (Sursa foto: Cetățeanul.ro)

 

Ne puteți urmări și pe Google News