Abia acum vine iarna. Ger de crapă pietrele până în februarie. Apoi, brusc, primăvară
- Mădălina Sfrijan
- 14 ianuarie 2025, 08:47
Finalul lunii ianuarie vine cu temperaturi mai ridicate față de cele înregistrate în această perioadă. În ultimele zile, gerul a pus stăpânire pe toate județele.
În unele zone, valorile termice minime au coborât la -16 grade Celsius. De asemenea, datele ANM arată că vremea se încălzește la începutul lunii februarie, iar precipitațiile vor lipsi.
Prognoza meteo pentru săptămâna 13.01.2025 – 20.01.2025
În acest interval, temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât cele caracteristice, mai ales în zonele nord-estice. În schimb, valorile termice vor fi mai scăzute în vestul, sudul și sud-estul României, precum și în regiunile montane. În restul teritoriului, acestea vor fi apropiate de cele normale.
„Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în jumătatea vestică a teritoriului”, spun meteorologii.
Săptămâna 20.01.2025 – 27.01.2025
Pe parcursul acestei săptămâni, valorile termice medii vor fi mai mari decât cele specifice în toate regiunile. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, temperaturile vor fi ușor mai ridicate în regiunile nord-estice. Totodată, cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toate județele.
„Regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali și în nordul Carpaților Orientali”, precizează ANM.
Vremea la finalul lunii ianuarie. Temperaturi de primăvară în februarie
Finalul acestei luni de iarnă vine cu valori termice mai ridicate decât cele specifice. Potrivit meteorologilor, mai cald va fi în în extremitatea de nord-est a teritoriului. De asemenea, ANM arată că regimul pluviometric va fi deficitar în toate regiunile, dar mai ales în zona Carpaților Occidentali și în nordul Carpaților Orientali.
Vremea continuă să se încălzească și la începutul lunii februarie, când temperaturile medii se vor situa peste pragul celor caracteristice acestei perioade.
„Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României”, potrivit meteorologilor.
În plus, meteorologii spun că nu există șanse să existe cantități însemnate de precipitații.