România tremură de frig. Temperaturile coboară până la praguri istorice
- Andrei Arvinte
- 13 ianuarie 2025, 19:06

În utlimele nopți, temperaturile au scăzut în toată țara sub pragul înghețului. De vină este un anticiclon, care domină mare parte a Europei, și care aduce vreme rece și uscată. Conform previziunilor, situația ar putea dura circa două săptămâni.
Potrivit ANM, cea mai mică temperatură înregistrată în această iarnă - exceptând altitudinile mari - a fost de -17,3 grade și s-a înregistrat, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Întorsura Buzăului.
Însă toată România a înghețat la temperaturi de sub -5 grade. La stația București-Băneasa, spre exemplu, au fost -7,2 grade.
Iar răcirea va continua și, pe fondul unui cer mai mult senin, minimele vor coborî chiar și sub valori de -20 de grade, mai ales în depresiunile din estul Transilvaniei, apropiidu-se de pragurile istorice.
Temperaturi istorice
Gerul este, însă, normal în ianuarie. Este luna în care s-au înregistrat cele mai mici temperaturi din România din toate tipurile.
Temperatura minimă absolută din România s-a înregistrat 25 ianuarie 1942: -38,5 °C Bod (jud. Brașov).
Pe 14 ianuarie 1985 a fost ger cumplit la Miercurea Ciuc, unde s-au înregistrat -38,4 ºC, foarte aproape de record.

Sursa foto: Arhiva EVZ
Dar cel mai geros ianuarie a fost în anul 1963, când au fost înregistrate recorduri absolute la mai multe stații meteorologice: Joseni -38,0 ºC, Craiova, -35,5 ºC, Timișoara, -35,3 ºC, Cluj, -34,2 ºC.
Și Bucureștiul a avut parte de temperaturi extreme în ianuarie. Astfel, pe 25 ianuarie 1942, termometrele au scăzut până la -32,2 ºC la stația meteorologică Bucureşti-Băneasa.
Ianuarie cald
Anul acesta, luna ianuarie a debutat cu temperaturi foarte ridicate, de până la 10-11 grade în sudul țării. Aceste valori pot părea neobișnuite și ne iau prin surprindere an de an.
Adevărul este că, de cele mai multe ori, luna ianuarie are și o perioadă foarte caldă, care anunță gerul ce urmează.
Spre exemplu, 7 ianuarie 2001, la Oravița s-a înregistrat temperatura maximă absolută a lunii ianuarie, 22,2 ºC
Bucureștiul a avut și el parte, de-alungul timpului, de temperaturi mari în ianuarie. Maxima absolută pentru Capitală este de 18,0 ºC, înregistrată pe 29 ianuarie 2002.