A venit din America să concureze la înot pentru România

A venit din America să concureze la înot pentru RomâniaPatrick Ciorna alături de unchiul și de tatăl său Sursa foto: Adrian Ciorna

Patrick este în finala B - tineret, la naționalele de înot ale României și va concura în această seară. Prezența sportivului român, care trăiește în America, este posibilă ca urmare a efortului financiar al familiei și al Asociației Bunul Samaritean, fondată de unchiul tânărului, beiușeanul Adrian Ciorna.

Inspirați de David Popovici, campion olimpic la înot

Patrick Daniel Ciorna s-a calificat primul din seria lui în finala de 50 m fluturi la Campionatul Național de Natație al României. “A fost greu, dar sunt puternic” a mărturisit tânărul imediat după cursă. Patrick face înot în America de 11 ani, iar în fiecare zi înoată cinci kilometri. Fiindcă în America, tânărul de 19 ani are deja rezultate foarte bune la înot a fost acceptat la o universitate din Statele Unite.

Patrick Ciorna Sursa foto: NWR

Patrick Ciorna Sursa foto: NWR

Patrick are și cetățenie română, părinții săi fiind originari din Beiuș-Bihor și din Iași. Inspirat de performanțele lui David Popovici, tatăl lui Patrick, Mihai Ciorna s-a sfătuit cu soția sa și au început să clădească la visul ca băiatul lor să concureze în România. Acolo, în casa lor din Severna Park, Maryland, Statele Unite, familia Ciorna a pus la punct detaliile călătoriei și ale participării la Compionatul Național de Natație din România.

Susținut de Asociația Bunul Samaritean

Când a decis că va participa la naționalele de natație ale României din 9-13 aprilie, 2025, Patrick Daniel Ciorna, Patrick a fost înscris la un club românesc, la Asociatia Club Sportiv Toma's Ploiesti. Efortul pentru a fi prezent în concurs depășește 3500 de dolari.  Acum, familia, din America și din România, au suținut participara în competiție. Adrian Ciorna  a condus în România 15 ani misiunea Habitat for Humanity.

Din 2010, prin Asociația Bunul Samaritean, a investit, la Beiuș,  zeci de mii de euro în burse de merit pentru olimpicii de clasa a XII-a la absolvirea liceului respectiv în elevii săraci dar cu medii peste 9 la învățătură. Acum, nepotul său, Patrick se înscrie în programul de burse de merit cu echivalentul unui olimpic județean ce participă la olimpiada națională și va primi o bursă de merit de 2.400 lei. Asociația extinde astfel programul de burse în a 3-a țară, SUA, după România în 2010 și Bulgaria în 2022.

Ne puteți urmări și pe Google News