A murit unul dintre cei mai apreciați artiști din zona Banatului. Legătura cu Gheorghe Zamfir

A murit unul dintre cei mai apreciați artiști din zona Banatului. Legătura cu Gheorghe Zamfirlumânare / sursa foto: dreamstime.com

Lumea folclorului românesc este în doliu după moartea clarinetistului Dorin Cuibariu, unul dintre cei mai apreciați instrumentiști ai Banatului. Artistul a încetat din viață la vârsta de 80 de ani, lăsând în urmă peste șase decenii dedicate muzicii populare. Pe rețelele sociale, artista Liliana Laichici a vorbit despre această pierdere pentru lumea folclorului.

O viață dedicată muzicii populare

„Tocmai am aflat că suntem și mai săraci… Dumnezeu să te odihnească, Nea Dorine! Îți mulțumesc pentru că ne-ai bucurat inimile atâția ani cu muzica ta!”, a spus aceasta.

Potrivit familiei, priveghiul a fost organizat la cimitirul din Chișoda, iar ceremonia de înmormântare are loc marți, 24 iunie, în ziua sărbătorii de Sânziene. Cei care l-au cunoscut și apreciat au ocazia să-i aducă un ultim omagiu celui care a fost unul dintre reprezentanții de seamă ai folclorului bănățean.

Dorin Cuibariu,

Dorin Cuibariu și Gheorghe Zamfir. Sursa foto: Captură video

Colegii de scenă i-au adus un ultim omagiu

Născut la 30 martie 1946, în comuna Sânmihaiu Român, Dorin Cuibariu și-a descoperit pasiunea pentru muzică încă din copilărie.

În satul Unip, a început să cânte la fluier, învățând singur tainele instrumentului și demonstrând de timpuriu un talent remarcabil.

Pierdere pentru lumea muzicii populare

Parcursul său artistic l-a purtat de pe scenele locale către ansambluri de prestigiu precum Doina Timișului și Banatul. De-a lungul anilor, clarinetistul a devenit una dintre figurile reprezentative ale muzicii tradiționale din vestul țării.

Un capitol important al carierei sale a fost colaborarea cu Gheorghe Zamfir. Timp de peste două decenii, cei doi artiști au susținut spectacole pe scene importante din lume, promovând folclorul românesc în orașe precum Tokyo, Paris, New York și Sydney.

Pe lângă activitatea concertistică, Dorin Cuibariu s-a dedicat și formării tinerelor generații de muzicieni. Până în anul 2002, a fost profesor la Liceul Ion Vidu, contribuind la educarea și îndrumarea multor instrumentiști.

Încercări grele în ultimii ani

În spatele succesului artistic s-au aflat și momente de profundă suferință. În ultimii ani, clarinetistul a trecut prin tragedii personale dureroase, după ce și-a pierdut fiica și nepotul. Cei apropiați spun că aceste pierderi l-au afectat profund, însă muzica a rămas refugiul care l-a ajutat să meargă mai departe.