A MURIT Suleyman Demirel, fostul preşedinte al Turciei

A MURIT Suleyman Demirel, fostul preşedinte al Turciei

Fostul preşedinte şi prim-ministru al Turciei, Suleyman Demirel, una din figurile de primă mărime de pe scena politică turcă timp de mai mult de o jumătate de secol, a decedat miercuri, într-un spital din Ankara, la vârsta de 90 de ani.

Suleyman Demirel a murit în urma unei infecţii respiratorii severe, a indicat agenţia de presă turcă Anadolu, citată de Agerpres.

Lăudat pentru abilităţile sale oratorice, Demirel - supranumit de simpatizanţii săi "Baba" (tata în turcă) - s-a retras din viaţa politică după finalul mandatului său prezidenţial, dar a continuat să ofere consiliere politicienilor turci

Din 1965, Suleyman Demirel a guvernat Turcia timp de mai mult de 11 ani la conducerea a şapte guverne, el fiind al doilea prim-ministru cu o carieră atât de lungă după actualul preşedinte şi fost şef de executiv Recep Tayyip Erdogan. A exercitat funcţia de şef al statului între 1993 şi 2000.

Născut în 1924, acest conservatoare pragmatic şi-a început cariera politică în 1960, după prima lovitura de stat militară.

Două dintre mandatele sale în fruntea guvernului au fost întrerupte de alte două lovituri de stat militare, una în 1971, cealaltă în 1980.