A murit bijutierul care a fost unul din fondatorii Gărțâna Jazz Festival

A murit bijutierul care a fost unul din fondatorii Gărțâna Jazz Festival

A murit Gigi Tăuș, bijutierul din Timișoara care în urmă cu mulți ani a dus jazzul la poalele Semenicului, fiind unul din prietenii care au fondat Gărâna Jazz Festival, un eveniment care a pus românia pe harta concertelor artiștilor multoiplu premiați cu Grammy.

“În seara asta o Stea s-a ridicat la cer. Gigi Tăuș ne-a părăsit. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”, a anunţat Andi Tăuş, fiul acestuia. Gigi Tăuş avea 77 de ani și era cunosct în Timișoara drept Gigi bijutierul.  

Gigi Tăuș a fost unul dintre fondatorii Festivalului de Jazz de la Gărâna, festival care adună an de an mii de iubitori de jazz din țară și de peste hotare. Prima ediție, care a avut loc în 1996, a fost de mică anvergură, apoi lucrurile au explodat. Totul a început după ce a cumpărat o casă în satul din Poiana Lupului, un loc de care era îndrăgistit din tinerețe, când mergea cu cortul în zonă. Așa a deschis primul han din Gărâna, „La Răscruce”. Și a fost una din mințile sclipitoare care au zis că e musai ca în creierul munților, între brazio, la aer curat și sub stele, să se cânte jazz. ”Am pornit împreună! Apoi am devenit prieteni. O să-mi lipsești enorm, Gigi!”, a scris pe Facebook Martius Giura, președintele Fundației Culturale Jazz Banat, organizatorul celebrului festival.

 

Ne puteți urmări și pe Google News