
Emoții mari pentru elevii de clasa a IV-a. Evaluarea Națională a început cu proba la Limba Română. Testările continuă până pe 22 mai și se desfășoară în timpul orelor obișnuite de curs. Examenul are un caracter orientativ, iar rezultatele obținute de elevi nu se trec în catalog, nu sunt făcute publice și nu influențează media generală. De asemenea, elevii de clasa a VI-a vor fi testați în următoarea perioadă.
A început Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a lV-a
Evaluarea are rolul de a contura o imagine generală asupra cunoștințelor și competențelor acumulate de elevi până la finalul clasei a IV-a.
Calendarul Evaluării Naționale pentru clasa a IV-a este următorul:
- 20 mai: Limbă și comunicare – Limba română / Limba română pentru minoritățile naționale
- 21 mai: Matematică și științe ale naturii
- 22 mai: Limbă și comunicare – Limba maternă.
Ce probe urmează
Elevii de clasa a VI-a vor susține testările din 27 mai, începând cu proba de Limbă și comunicare (Limba română), urmată pe 28 mai de Matematică și Științe ale naturii. De asemenea, proba de Limbă maternă se desfășoară tot pe 28 mai.
Lucrările sunt corectate la nivelul școlii, în cel mult șapte zile de la susținerea probelor. Rezultatele nu sunt trecute în catalog, cu excepția situației în care elevul solicită acest lucru în scris.

Clasă de elevi de la Liceul Comunal „Gh. Asachi” din Herța / Sursa foto: Facebook
Rezultatele obținute la evaluări vor fi analizate de fiecare școală în parte și vor sta la baza elaborării planurilor individualizate de învățare pentru elevi.
Când începe Evaluarea Națională la clasa a VIII-a. Calendarul aprobat de Ministerul Educației și Cercetării
Conform structurii anului școlar 2024–2025, Evaluarea Națională pentru elevii de clasa a VIII-a va începe pe 23 iunie, cu proba scrisă la Limba română. Pe 25 iunie va avea loc proba scrisă la Matematică, iar pe 27 iunie se va desfășura proba la Limba maternă.
Rezultatele inițiale vor fi afișate pe data de 3 iulie, iar contestațiile vor putea fi depuse în intervalul 4–5 iulie. Rezultatele finale vor fi publicate pe 10 iulie.