A fost descoperită casa în care Iisus a copilărit | Foto

A fost descoperită casa în care Iisus a copilărit | Foto

Un arheolog britanic susține că a descoperit locuința unde Iisus Hristos a crescut, în Nazaret, relatează Daily Mail.

Casa, din piatră și mortar, construită în coasta unui deal, datează din primii ani ai secolului I, profesorul Ken Dark susținând că își bazează afirmațiile pe o lucrare, De Locis Sanctis, scrisă în 670 de călugărul irlandez Adomnan.

În textul respectiv, se vorbește despre o biserică "unde, odată, se afla casa în care Domnul Iisus a crescut". Potrivit arheologului britanic, în era bizantină și, ulterior, în timpul cruciadelor din secolul al XII-lea, ruinele clădirilor erau incorporate în clădirile bisericilor, sugerând astfel că acestea aveau o importanță deosebită și trebuiau protejate.

Casa în care a crescut Iisus a fost construită într-un deal calcaros și cuprindea mai multe camere și o scară. Una dintre ușile originale s-a păstrat și acum.

Ne puteți urmări și pe Google News

"Deși nu am nicio dovadă clară, nu există niciun argument care să contrazică ipoteza că aceasta este casa unde Iisus a crescut. Casa se află sub Mănăstirea Surorile din Nazaret, care cuprindea și două morminte în cripta sa, iar peste drum se află Biserica Bunavestire, menționată de călugărul Adomnan în lucrarea sa. Atât mormintele, cât și casa erau decorate cu mozaicuri din perioada bizantină, sugerând că aveau o importanță aparte, poate erau chiar venerate", susține arheologul britanic într-un articol publicat într-o revistă de arheologie.