I-a încredințat mașina deși știa că nu are permis

I-a încredințat mașina deși știa că nu are permis

O tânără de 19 ani, din satul Spiru-Haret, județul Brăila, a fost prinsă la volanul unui autoturism, deşi nu avea permis de conducere. Maşina îi fusese încredinţată chiar de fratele ei, care se afla şi el în autoturism.

Poliţiştii au depistat o tânără în vârstă de 19 ani, din satul Spiru-Haret, în timp ce conducea autoturismul, pe DC 21, la intrarea în satul Lacu-Rezi. Fata nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Oamenii legii au stabilit că maşina i-a fost încredinţată de fratele ei, care deţine permis de conducere şi care, în momentul depistării, se afla în autoturism. Acum, cei doi fraţi sunt cercetaţi penal pentru infracţiunile de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi încredinţarea cu ştiinţă a unui autoturism, pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere. Sursa: obiectivbr.ro

Ne puteți urmări și pe Google News