Evenimentul Zilei > Justitie > 5 întrebări formulate de EVZ cu privire la Grațiere și răspunsurile oferite de specialiști
5 întrebări formulate de EVZ cu privire la Grațiere și răspunsurile oferite de specialiști

5 întrebări formulate de EVZ cu privire la Grațiere și răspunsurile oferite de specialiști

Scandalul provocat de ordonanțele privind grațierea și modificarea codurilor penale a stârnit numeroase reacții politice, dar și din partea instituțiilor statului din sfera justiției și din partea societății civile. Dezbaterile au fost mai mult de formă decât de fond. De aceea, Evenimentul zilei a formulat 5 întrebări pe care le-am adresat mai multor profesioniști ai dreptului, dar și unor reprezentanți ai unor instituții ca Administrația Națională a Penitenciarelor și Ministerul Justiției. Răspunsurile primite le-am coroborat pentru a sintetiza opiniile juridice pe înțelesul tuturor cititorilor

Iată ce am întrebat noi despre ordonanța privind grațierea și cea a modifi cărilor codurilor penale și care sunt explicațiile specialiștilor în drept și cei care apără drepturile omului:

URGENȚA

1 De ce s-a optat pentru Ordonanță de urgență pentru aceste modificări? Chiar au caracter de urgență prevederile din cele două proiecte ale Ministerului Justiției? CSM a spus că va analiza până pe 27 ianuarie cele două proiecte și va da un răspuns ministrului Iordache.

– Caracterul de urgență îl dă, în primul rând, Decizia CEDO PILOT care ar impune plata unei sume mari de către statul român, pentru că închisorile sunt supraaglomerate și nu respectă standardele europene. Urgența este justificată și de faptul că statul român se află întro situație de culpă notificată, adusă la cunoștința acestuia prin numărul mare de hotărâri CEDO, iar noua putere executivă a anunțat că nu își asumă perpetuarea acestei situații. Acuzația este foarte gravă: aplicarea de tratamente inumane și degradante! Deci este un aspect favorabil pentru că salveaza cetățenii români de la plata acestei amenzi uriașe. Iminența Deciziei justifică, de asemenea, urgența.

Urgența este dată și de statisticile oficiale – gradul de ocupare din penitenciare și numărul deceselor. Atâta timp cât gradul este mai mare de 100% , iar în unele penitenciare depășește chiar și 200 %, înseamnă că deținuții dorm câte doi în pat, iar spațiul alocat fiecărui deținut este de sub 3mp (floor space – adica spațiu liber de obiecte) – ceea ce este declarat de CEDO drept tortură. O asemenea ordonanță de grațiere va arăta CEDO că România face eforturi pentru îndreptarea situației din închisori, iar penalizarea poate fi evitată sau suma să fie mult mai mică.

„GRAȚIEREA NU SE NEGOCIAZĂ CU OPINIA PUBLICĂ”

2 Curtea Constituțională poate avea un cuvânt de spus în ceea ce privește starea de urgență invocată de ministrul Justiției? Unul dintre judecătorii CCR s-a pronunțat deja în presă, iar Asociația Magistraților din România (AMR) și Uniunea Juriștilor din România au avut obiecție cu privire la „graba” elaborării proiectului și avizarea lui prin OUG. Ce replica are Ministerul Justiței?

– Judecatorii CCR nu pot invoca faptul că nu ar exista stare de urgență, pentru că acest lucru ar echivala cu îndemnul ca aplicarea acestor tratamente inumane să fie continuată, iar stoparea lor tergiversată. Într-adevăr, AMR și UJR au un punct de vedere pertinent, atunci când susțin că „graba punerii în circuit a proiectului de OUG pentru grațierea unor pedepse nu relevă intenția unei dezbateri publice serioase asupra acestuia, ci, mai degrabă, ignorarea principiului transparenței”. Magistrații atrag atenția că inițiatorul proiectului (MJ) a modificat data la care va lua în discuție proiectul în ședința de guvern, din 18 ianurie, în cea de 24 ianuarie. Doar trei zile lucrătoare pentru o asemenea dezbatere a specialiștilor și reprezentanților societății civile sunt puține.

Într-un răspuns acordat EVZ, Ministerul Justiției ne-a comunicat că „Grațierea este un drept al puterii suverane care nu se negociază cu opinia publică” și a dat drept exemplu grațierea acordată recent de președintele american Obama, însă ministrul a anunțat că va face modificări în proiectul inițial. Proiectul de ordonanță a fost elaborat de un grup larg din cadrul Ministerului Justiției și a fost dat publicității sub presiunea opiniei publice, nefiind finalizat.

SE POATE MERGE PE O ASUMARE A RĂSPUNDERII

3Proiectul pentru grațiere poate fi legiferat prin Ordonanță de Urgență a Guvernului sau prin lege adoptată de Parlament? Dar cel de modificare a codurilor? DNA și Parchetul General susțin că Guvernul nu poate da OUG pentru modificarea Codurilor penal și de procedură.

– Deciziile CCR sunt multe în acest sens. Dar, spun juriștii, concluzia este ca nu se poate invoca imposibilitatea emiterii unei OUG atâta timp cât există justificarea existenței unei situații extraordinare care impune celeritatea adoptării normei legale.

Prin urmare, în măsura în care puterea executivă – Guvernul României – în expunerea de motive, consideră necesară implementarea cu celeritate a acestei măsuri de clemență cum e Grațierea, acesta își asumă responsabilitatea având răspunderea asupra efectelor emiterii actului și a consecințelor acestuia, implicit asumarea considerentelor legate de necesitate și oportunitate.

Odată ce, din considerente consti tuționale, răspunderea emiterii unui asemenea act incumbă exclusiv Guvernului, consultarea în vederea luării deciziei NU este NECESARĂ. Actul de clemență este al Guvernului și nu al cetățenilor, explică juriștii consultați de EVZ răspunsul primit de la Ministerul Justiției.

Aceștia invocă și textul art. 74, alin. 2 din Constituția României, care spune: „Nu pot face obiectul inițiativei legislative a cetățe nilor problemele fiscale, cele cu ca racter internațional, amnistia și grațierea”.

Pentru modificarea CP si CPP, însă, nu prea stă în picioare această urgență, dar Guvernul poate adopta OUG prin asumare. Exista decizii ale CCR care spun că voința legiuitorului anterior nu poate fi modificată de către Guvern – ci doar prin Parlament. Suplimentările introduse de Executiv crează, practic, un nou text de lege și aici ar trebui ca proiectul să fie dezbătut și adoptat de Parlament. Se poate merge pe o asumare a răspunderii, iar dacă în 3 zile guvernul nu pică prin moțiune, OUG trece și are putere de lege.

Legat de punctul de vedere al DNA și PG, trebuie spus că grațierea este un act de clemență care nu este, în nicio situație, atributul procurorilor. Nici procurorii, nici judecătorii nu pot emite acte de clemență. Ele sunt asumate exclusiv de autoritatea care le poate emite conform Constituției, adică de Parlament, iar în situații de urgență, de către Guvern.

CAZURI SOCIALE

4Cum se justifică faptul că în Proiectul de ordonanță, alin. (3) din art. 3, se spune că „Pevederile alin. (2) nu se aplică condamnaților pentru care se grațiază potrivit art. 2 lit. a) și b)”. Putem interpreta că este o dedicație pentru persoane importante, dovedite corupte, care vor scăpa de închisoare pentru că au peste 60 de ani, fără a fi obligate la „achitarea despăgubirilor la care persoana condamnată a fost obligată prin hotărâre judecătorească definitivă, în termen de 1 an de la punerea în libertate?” DNA arată că se vrea scoaterea corupților din pușcării – este argumentată această susținere?

– Prevederile alin. (2), spune Ministerul Justiției, se referă la cazuri sociale, situații grave, pentru care trebuie să manifestăm umanism. În cazul în care un condamnat are un prejudiciu mare, de zeci de milioane de euro, s-a luat măsura asiguratorie a sechestrului și nu se mai pune problema recuperării daunelor, căci au fost deja acoperite la acest moment. Prevederea din proiect vizează prejudicii mici și medii, pentru care părțile vătămate, persoane fizice sau juridice, nu au beneficiat de măsuri asigurătorii.

Cu toate acestea, nu s-a dorit exceptarea alin.(2) din ansamblul proiectului, rezultând că excepțiile se referă atât la alin. (1) cât și la alin. (2). Specialiștii în drept sunt de opinie că procentul de condamnați pentru corupție, consemnat chiar în contestația DNA, este prea mic – 1% – pentru a putea susține afirmația procurorilor. Și aceștia cred că până la această dată, marii condamnați pentru corupție ar fi trebuit să aibă sechestru pe avere și chiar să fi fost executați.

CUM S-A AJUNS LA SUMA DE 200.000 DE LEI

5 Abuzul în serviciu va fi considerat infracțiune doar în cazul producerii unei pagube de peste 200.000 de lei, iar limita maximă a pedepsei se reduce de la 7 la 3 ani de închisoare, potrivit proiectului de ordonanță de urgență privind modificarea și completarea Codului penal și a Codului de procedură penală, pus în dezbatere publică de Ministerul Justiției. Pe ce bază, studii sau statistici, a fost aleasă suma de 200.000 de lei?

– Art. 301 alin.(2) din C.p. stabilește că nu poate fi acuzat de rea credință cel care legiferează.

Ministerul Justiției a răspuns EVZ că, „la stabilirea pragului valoric la abuz în serviciu s-a avut în vedere obligația impusă de Curtea Constituțională, prin deciziile nr.405/2016 și 603/2015, pragul valoric impus de art.183 C.p. pentru consecințe deosebit de grave, la care noi am apreciat pragul valoric pentru consecințe grave ca fiind 1/10 din cel de 2.000.000 lei, stabilit pentru consecințe deosebit de grave de către legea penală”.

CEDO – „Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante”

CEDO a statuat faptul că Statul Roman încalcă art. 3 CEDO – prin aplicarea de tratamente inumane sau degradante. Art 248 – Noul Cod penal – alin. (1), lit. (b) – încadrează la infracțiunea de Genocid – „vătămarea integrității fizice sau mintale a unor membri ai grupului”, iar alin. (1), lit.(c) „supunerea grupului la condiții de existența de natură să ducă la distrugerea fizică, totală sau parțială a acestuia”.

De asemenea, alin. (4) al aceluiași articol pedepsește și instigarea la aplicarea unor astfel de tratamente. Acest lucru trebuie avut în vedere de către cei care, deși au cunoștintă de aplicarea acestor rele tratamente de către stat, îl încurajează în perpetuarea acestor practici.

A nu se înțelege faptul că, cei care au încalcat legea nu trebuie să-și ispășească pedeapsa / sancțiunea. Dar acest lucru trebuie să se realizeze tot potrivit legii, așa cum tot potrivit legii a fost aplicată și sancțiunea.

Statul ar trebui să-și asume starea de culpă

Cei care susțin și instigă statul în a persevera în acest comportament ilegal – deciziile CEDO confirmă RELE TRATAMENTE ȘI CONDIȚII INUMANE – fapt ce nu poate fi contestat – trebuie să-și asume faptul că se află în poziția de instigator – conform art. 47 NCP – „Instigator este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvărșească o fapta prevăzută de legea penală”.

Există cazuri de notorietate publică ( probabil foarte curând acestea vor primi și certificarea instanțelor) care probează legătura de cauzalitate între condițiile inumane din penitenciare ( lipsa spațiului/ igienei minime/ lipsa medicametelor și tratamentelor medicale – uneori aproape în totalitate) și decesul persoanei incarcerate. De asemenea, cazurile de sinucidere sunt strâns corelate acestor condiții în care trăiesc deținuții, de degradare fizică și morală.

În condițiile în care aceste cazuri nu sunt unele izolate, statul român trebuie să-și asume starea de culpă – de situare în afara legilor atât interne, cât și internaționale.

În măsura în care statul nu poate fi condamnat la condiții de detenție, singura sancțiune este cea materială, aplicarea unor amenzi penale de către judecătorii CEDO – dar aceste amenzi, în fapt , sunt suportate de către cetățenii care plătesc taxele și impozitele și care nu au încălcat în nici un fel legea.

Prin urmare – există această realitate – deși sancțiunea este aplicata statului care se află în poziția de condamnat ca urmare a încălcării legii, aceasta este plătită de către cetățeni prin contribuția acestora la taxe și impozite. Cei care încurajează și instigă perpetuarea statului în poziția de CONDAMNAT CEDO, trebuie să-și asume plata acestor amenzi /sancțiuni.

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.