Europa, în alertă! 3000 de europeni care au luptat alături de jihadiștii de la ISIS se întorc acasă!

Europa, în alertă! 3000 de europeni care au luptat alături de jihadiștii de la ISIS se întorc acasă!

Până la 3.000 de europeni care au luptat sau au trăit alături de teroriştii din organizaţia Statul Islamic (SI) în Irak şi Siria ar putea reveni în Europa, relevă un raport elaborat de Comisia Europeană, transmite AFP.

''Majoritatea ţărilor membre ale Uniunii Europene se aşteaptă la o creştere lentă, dar progresivă, a întoarcerilor de combatanţi'' ai SI şi ai grupării Hayat Tahrir al-Sham (HTS, fostul Front Al-Nosra), subliniază documentul citat.

Numărul acestor combatanţi ce revin în Europa ar urma să crească mai ales dacă autoproclamatul „califat” al Statului Islamic, care a pierdut teritorii substanţiale în Siria şi Irak în ultimele luni, „va fi învins militar sau se va prăbuşi”, notează raportul, care a fost remis în luna iulie membrilor Comisiei Europene.

Diverse estimări prevăd „între 1.200 şi 3.000 reveniri” ale europenilor cu „diferite antecedente”, în mare parte „femei şi copii”, adaugă RAN, potrivit Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit aceluiaşi raport, în perioada 2011-2016, „peste 42.000 de combatanţi terorişti străini” au plecat din 120 de ţări pentru a se alătura Daesh (acronimul în arabă pentru Statul Islamic) - un aflux de o amploare inedită în istoria jihadului în lume - dintre care „peste 5.000 din Europa”.

Majoritatea combatanţilor jihadişti străini europeni ajunşi în Siria şi Irak au provenit din Belgia, Franţa, Germania, Marea Britanie, Austria, Danemarca, Finlanda, Italia, Olanda, Spania şi Suedia. Conform Uniunii Europene, 15-20% dintre aceştia au murit în lupte, 30-35% au revenit deja în ţările de origine europene şi circa 50% încă se află în Irak şi Siria.