În seara zilei de 24 martie 1999, fără aprobarea Consiliului de Securitate al ONU, Alianța Atlanticului de Nord (NATO) a lansat cea mai mare operațiune militară din istoria sa: Operațiunea Forțele Aliate.

1200 de avioane de vânătoare NATO împreună cu mii de rachete Tomahauk au atacat mii de ținte din întreaga Serbie. Au fost lovite pe rând: obiectivele militare apoi infrastructura și obiectivele civile. Au fost uciși 2200 de civili nevinovați. Peste 200 de tone de combustibil nuclear au fost aruncate peste Serbia în urma bombardamentelor efectuate cu bombe cu uraniu sărăcit, unele zone din Serbia nefiind locuite nici în ziua de azi din cauza gradului ridicat al radioactivității. România, avându-l la conducere în acel moment pe președintele Emil Constantinescu, a acceptat ca aeronave NATO să opereze în misiuni de luptă și din spațiul aerian român. Timp de 78 de zile Serbia a fost bombardată de NATO.

Slobodan Miloşevici – Ascensiunea unui lider

În 1980, președintele Iosip Broz Tito a murit lăsând în urma lui o luptă aprigă pentru putere. Slobodan Miloşevici a ajuns în aprilie 1987 în fruntea forțelor politice sârbe. Susținerile sale politice au fost catalogate de presa occidentala drept naționaliste, cu toate că socialismul și internaționalismul marcau ideologia sa.

Miloşevici a folosit perioada dintre 1988/1989 focalizându-și politica pe „Problema Kosovo”. Susținătorii săi au organizat demonstrații publice - așa numita „revoluție antibirocratică” - care a condus către demisia conducătorilor Vojvodinei (6 octombrie 1988), și Muntenegrului (10 ianuarie 1989). Azem Vllasi, liderul Ligii Comuniste din Kosovo, a fost arestat pentru incitarea la revolte a minerilor albanezi din Kosovo. În data de 8 mai 1989, Slobodan Miloşevici a fost ales președinte al Serbiei.

Kosovo – De la regiune autonomă la război civil

Kosovo (o regiune aflată în sudul Serbiei) a beneficiat de autonomia acordată de Tito în 1974. În 1989 Slobodan Miloşevici,a militat pentru reunificarea Serbiei şi a anulat autonomia provinciei Kosovo, act care,odată aprobat de adunarea legislativă a Kosovo,a dat naştere la violenţe în rândul populaţiei majoritare. În iulie 1990,albanezii din Kosovo au declarat independenţa provinciei, independenţă care a fost recunoscută anul următor de Albania.

În februarie 1998 conflictul a devenit evident. După numeroase ciocniri între poliţie şi separatişti, soldate cu morţi si răniţi în ambele tabere, unităţi ale armatei sârbeşti au atacat satul Prekaz, un adăpost al Armatei de Eliberare a Kosovo(UCK). Pe de o parte sârbii au lansat operaţii militare contra UCK şi au împins la exod mii de albanezi, pe de altă parte, albanezii, suficient de înarmaţi de SUA (pe timpul războiului din Bosnia, SUA mai antrenase si armatele croata si bosniaca, organizând si masive livrări de arme in regiune) au pornit contraofensiva. Din atentate în represalii, din negocieri în disensiuni, Kosovo a alunecat în războiul civil.

Trupele de gherilă albaneze UCK care luptau în Kosovo împotriva sârbilor au fost alimentate cu arme și de jurnaliști, agenți CIA. În mai 1999 jurnalistul CNN, Dominique Robertson și cameramanul Philip Hewdecurg, au fost capturați la granița macedo-iugoslavă în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera împreună cu un grup de cinci albanezi, înzestrați cu arme, echipament militar și mâncare. Jurnalistul și cameramanul de la CNN au fost investigați de poliția din Mirkovici, după care au fost eliberați și expulzați.

Sârbii au refuzat autonomia provinciei Kosovo

În data de 6 februarie 1999, Conferinţa de la Rambouillet, a impus sârbilor şi kosovarilor negocieri, care ar fi trebuit să se soldeze cu autonomia provinciei Kosovo în interiorul Iugoslaviei.

În data de 23 februarie negocierile se întrerup, dar se reiau pe 15 martie. Sârbii continuă să-şi manifeste intransigenţa. În cele din urmă, la 18 martie 1999 delegațiile britanicilor, americanilor și albanezilor au semnat ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Acordul de la Rambouillet în timp ce delegațiile sârbilor și rușilor au refuzat. Acest acord a solicitat administrare Kosovo de către NATO ca provincie autonomă a Iugoslaviei; o forță formată din 30.000 de trupe NATO să mențină ordinea în Kosovo; un drept nestingherit de trecere pentru trupele NATO pe teritoriul iugoslav, inclusiv Kosovo; și imunități trupelor NATO și a agenților asupra legilor iugoslave. Refuzul Belgradului de a semna Acordul de la Rambouillet a avut urmări care au zguduit lumea.

Bombardarea Belgradului

În data de 24 martie 1999, NATO a lansat Operaţiunea Forţele Aliate. La agresiunea împotriva Iugoslaviei au participat direct sau indirect 19 state, un rol important avându-l și România care pentru prima oară după 1945 a participat la atacarea altui stat. În raiduri au fost implicate 3500 de aeronave euroatlantice (inclusiv elicoptere de luptă), venind în valuri de 1200 de aeronave din Marea Britanie, Germania, Italia, Turcia, SUA, Ungaria etc. Atacurile au fost sprijinite de trei mari portavioane, 6 submarine de atac dotate inclusiv cu armament atomic, 2 crucișătoare, 7 distrugătoare, 13 fregate. Numai în Marea Mediterană se aflau 4 nave amfibii de război având peste 10.000 de pușcași marini la bord. Bombardamentele au lovit întreaga țară, paralizând-o. Au fost executate peste 25.000 de lovituri aeriene și au fost neutralizate la sol 995 de obiective. Peste 3000 de rachete de croazieră au lovit teritoriul statului iugoslav. Au murit 2200 de civili (dintre care 400 erau copii). Pierderile Iugoslaviei s-au ridicat la 200 de miliarde de dolari.

Finalul conflictului

În data de 9 iunie 1999 s-a semnat un acord tehnic între NATO şi Republica Federală Iugoslavia referitor la retragerea prezenţei militare sârbe.

La 10 iunie a fost confirmată începerea retragerii trupelor sârbe din Kosovo. În aceeaşi zi a fost adoptată Rezoluţia 1244 a Consiliului de Securitate a Naţiunilor Unite ce saluta retragerea, anunţând o prezenţă civilă şi de securitate sub ONU.

Pe 12 iunie 1999, Slobodan Miloşevici a acceptat condiţiile impuse de NATO. Bombardarea Serbiei luase sfârșit.11 aeronave aparținând Armatei Serbiei au fost pierdute în lupte sau la sol. Mai multe unități militare au fost distruse, fiind uciși în jur de 1000 se soldați sârbi. NATO a pierdut 6 avioane în luptă. Printre avioanele doborâte de sârbi se numără și avionul invizibil american F-117.