Pe la orele 17.00, în apropierea orașului belgian Ypres, de-a lungul a șase-șapte kilometri de front, nemții au golit în jur de 6000 de canistre (168 de tone) cu iperită, în apropierea tranșeelor ocupate de forțele franceze și algeriene,

Efectul a fost devastator: un nor galben otrăvitor a învăluit pozițiile aliaților. Câteva momente mai târziu peste 5000 de soldați erau morți iar alte 10.000 în stare gravă.

Mareșalul John French, comandantul supreme al forțelor britanice prezente la Ypres a descris astfel atacul: „era imposibil să realizezi ce se întâmplă. Totul era învăluit în fum și vapori. Sute de oameni mureau sau își pierdeau cunoștința și, în mai puțin de o oră, toți și-au abandonat pozițiile.

Otrăvuri și substanțe chimice au fost folosite de mai multe secole în conflictele armate iar gazul lacrimogen a fost utilizat atât de germani, cât și de francezi în primele luni ale primei deflagrații mondiale. Gazul otrăvitor era însă interzis prin Convenția de la Haga din 1899 și 1907 iar folosirea iperitei de către germani a fost catalogată drept „o cinică și barbată lipsă de respect” de către mareșalul John French. Pe 25 septembrie 1915, la câteva luni după ce francezii au întocmit un raport privind atacul chimic, britanicii le-au răspuns nemților cu aceeași monedă.

Și, potrivit The Independent, până la sfârșitul războiului, în 1918, forțele aliate au folosit mai multe tone de gaz decât germanii. Armele chimice au ucis peste 100.000 de oameni și au rănit în jur de un million.

Măștile de gaz distribuite anulează în general efectele iperitei, dar armele chimice au devenit din ce în ce mai sophisticate, mai întâi fosgenul iar apoi gazul muștar, care ard pielea și plămânii.