INTERVIU ”În Poliția Română s-a ajuns la lucruri absurde: de trei ori pe zi se raportează același lucru”
- Mihai Şoica
- 25 septembrie 2017, 18:01
După o perioadă de 30 de ani de muncă în Poliția Română, un polițist clujean, arhicunoscut recunoaște că în ultimii ani, a trăit un imens sentiment de inutilitate. Comisarul șef Sorin Rus din Poliția Rutieră Cluj, ”Soso” pentru cunoscuți, a fost toată viața lui un polițist cu gura mare. Nu i-a fost frică să spună lucrurilor pe nume când a fost cazul. Acum, la pensie, comisarul Rus spune că în Poliția Română s-a ajuns la lucruri absurde, un polițist completează șapte baze de date sau raportează de trei ori pe zi același lucru.
De ce ați preferat să ieșiți la pensie?
Pentru că au umblat la condițiile de pensionare, niște oameni care nu sunt experți în domeniul Poliției. Și atunci am preferat să părăsesc sistemul.
La ce condiții vă referiți?
Ca să fiu concret, s-a mărit perioada de timp în funcție de care se stabilește pensia, de la șase luni la un an, și venitul fiind mai mic și pensia va fi mai mică.
Deci, dacă ați fi stat până la 55 de ani, ați fi primit mai puțin bani la pensie?
Da. Dacă aș mai fi stat încă patru ani, pentru că acum am 51 de ani, la final, aș fi primit o pensie mai mică. Legea salarizării va influența și veniturile polițiștilor care vor scădea. Cei care conduc țara nu sunt corecți, asta este realitatea.
Birocrația uriașă în Poliția Română
Care sunt cele mai mari probleme se confruntă polițiștii?
Birocrația maximă. Foarte multe date și hârtii. Polițistul s-a transformat într-un operator de culegere date, adică în momentul în care el investighează un eveniment, începe să implenteze aceste informații și în cinci sau șase baze de date, care nu sunt interconectate. Cei care au făcut aceste aplicații au fost foarte slabi
Fiți mai explicit!
O simplă contravenție, polițistul scrie datele în procesul verbal, apoi la sediu îl implementează în calculator, apoi la un alt compartiment unde se implementează în baza de procese verbale, apoi la un alt comporatment de operator date. Asta în cazul simplu. Dacă este vorba despre un accident atunci lucrurile se complică și mai mult și ajunge polițistul să țină minte datele persoanei și să îi spună și la mulți ani.
Cum s-a ajuns aici?
Din cauza celor care au condus acest minister. Nu îmi amintesc ca un ministru de interne în ultimii de 25 de ani să nu aibă probleme penale. Să nu mai vorbesc despre șefii de poliție, ”yes-mani”, obedienți, oameni care să fie cuminți, să tacă și să execute ordine.
Sancționat pentru bradul de Crăciun
Dvs., mai mult de șef de serviciu nu ați fost. De ce?
Am fost și sancționat și premiat
Ați fost sancționat pentru că ați dus de Crăciun, cu mașina Poliției un brad, la secție?
Da. Așa a fost. Așa a crezut șeful de atunci să ne sancționeze.
În 2016 ați fost premiat cu o diplomă de excelență. De ce?
Am depistat un șofer polonez care a lovit un pieton după care a fugit de la fața locului. L-am căutat timp de 60 de zile și l-am prins.
Am văzut pe facebook că mii de oameni vă doresc pensie lungă. Fără o funcție vizibilă ați ajuns un om polițist arhicunoscut. Cum ați ajuns așa de cunoscut?
Tot timpul am fost un om corect, indiferent de cine era implicat. Am apreciat și am luat măsurile corecte. Am avut și răbdarea să le dau oamenilor sfaturile cele mai bune și le-am răspuns la diferite întrebări. Omul te vede în uniformă și te abordează, și atunci oferindu-i un răspuns bun la problema lui au apărut aceste aprecieri.
Chiar și când erați șef al Poliției Rutiere mergeați cu motociclete de poliție prin oraș. De unde aveți pasiunea asta?
Așa este. Mie îmi plac ”motoarele” cum îmi place să le spun. Dar aici vorbim despre altceva! Chiar dacă eram șef eram în mijlocul evenimentelor, știam unde sunt probleme în trafic, Clujul fiind un oraș aproape sufocat, unde sunt evenimentele rutiere în derulare, etc. Toată cariera mea de polițist am fost în stradă, de aceea mă cunosc foarte mulți oameni.
Este adevărat că i-ați luat permisul și ministrului de Interne Ioan Rus?
Da. Este adevărat și vă pot spune că nimeni nu a făcut presiuni asupra mea.
Poliția din 1993 era prezentă în stradă
Ați ajuns polițist în 1993, direct la Cluj.
Da. Am avut noroc. Erau câțiva ofițeri care erau implicați în afaceri ilegale cu permise și am rămas aici.
Cum era Poliția atunci și cum este azi?
S-a schimat. Acum, polițiștii stau prea puțin pe strada. Poliția Română este decimată, există breșe mari în efectiv.
Ziceți că în 1993 polițistul era mai mult pe stradă?
Atunci, polițistul venea la muncă, era instruit și pleca direct pe scară. Parcă acum, de când sunt mai multe calculatoare există mai multe hârtii. Nu are rost să vă spun că s-a ajuns ca într-o zi, același lucru se raportează de trei ori. La un moment dat îți pui întrebarea dacă suntem normali la cap?
Cum au trecut 25 de ani de poliție?
Din cauza faptului că am fost ocupat tot timpul, nici nu mi-am dat seama. Mă uit la copilul meu care are 24 de ani și mă întreb când au trecut.
Dar ați reușit să schimbați lumea, așa cum visează orice om la început de drum?
Știți ce simt? Un sentiment de inutilitate, de o luptă cu morile de vânt. Personal, în jurul meu zic că lucrurile s-au schimbat dar la nivel mare, nu.