Zuckerberg dă explicații în scandalul Cambridge Analytica. Declarațiile din fața Congresului american: „Îmi pare rău. E vina mea” - VIDEO

Zuckerberg dă explicații în scandalul Cambridge Analytica. Declarațiile din fața Congresului american: „Îmi pare rău. E vina mea” - VIDEO

Mark Zuckerberg, fondatorul Facebook, este audiat în Congresul american, în scandalul Cambridge Analytica. El intenţionează să-şi asume răspunderea faţă de „erorile” comise de reţeaua de socializare, care nu a ştiut să anticipeze utilizarea abuzivă a resurselor sale.

Omul de afaceri american le explică parlamentarilor americani cum sunt prezentate utilizatorilor politicile de confidențialitate ale Facebook.

„Este clar acum că nu am făcut suficient pentru a împiedica folosirea acestor date. Asta s-a întâmplat prin intermediul știrilor false, implicări străine în alegeri și multe altele. Faptul că nu am avut o viziune largă asupra responsabilității noastre a fost o mare greșeală. A fost greșeala mea și îmi pare rău”, a spus Zuckerberg. 

Totodată Zuckerberg a vorbit și despre folosirea abuzivă a datelor. „Ce am aflat noi atunci a fost că firma a cumpărat date de la un dezvoltator de aplicaţii cu care oamenii au fost de acord, noi am cerut atunci Cambridge Analytica să nu facă acest lucru (să folosească datele - n.r), dar nu am verificat informaţia să vedem dacă nu au făcut-o. (...)  Acum a devenit clar că nu am luat suficiente măsuri pentru a evita utilizarea unor instrumente în scop negativ. Mă refer la difuzările de ştiri false, la ingerinţele străine în alegeri, la promovarea unor mesaje care instigă la ură, la dezvoltarea de aplicaţii şi la protejarea datelor private. Nu am avut o perspectivă a responsabilităţii suficient de largă, iar aceasta a fost o mare eroare. A fost o eroare şi îmi pare rău. Eu am fondat Facebook, conduc compania şi sunt responsabil pentru ceea ce se întâmplă în companie”, a mai spus fondatorul Facebook. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Fondatorul Facebook a confirmat că va fi prezent și pe 11 aprilie în faţa Comisiei de Comerţ a Camerei Reprezentanţilor pentru a da explicații pe aceeași temă.

Audierea are loc în condițiile în care reţeaua este vizată de anchete şi plângeri din toate direcţiile, pe ambele maluri ale Atlanticului, după izbucnirea, la jumătatea lui martie, a scandalului Cambridge Analityca, scrie Digi24

Între timp, scandalul atinge şi România. Datele a peste 110.000 de români au fost colectate de firma britanica de consultanță, anunță aceeași sursă. 

78 de români şi-au instalat aplicaţia „This is your digital life" de colectare a datelor personale oferite ulterior companiei Cambridge Analytica. Astfel, datele a mai bine de 110.000 de români, din cercul de prieteni al celor 78, ar fi ajuns la firma de consultanţă britanică. Pe baza informatiilor primite, companii de consultanță, precum Cambridge Analytica, pot elabora mesaje personalizate în numele unui partid politic.