Cercetătorii de la Durham University și de la Nautiacal Alamanc Office din Marea Britanie au colectat date din trecutul eclipselor și al altor evenimente celeste, între 720 î.e.n și 2015, pentru a realiza calculele care demonstrează această teorie. Studiile au dovedit că ziua devine cu 1,8 miimi de secundă mai lungă, la fiecare 100 de ani. Cu alte cuvinte, ziua de 25 de ore va deveni o realitate în aproximativ 200 de milioane de ani.

Deplasarea apei în timpul mareelor are un efect de frecare asupra Pământului. Pe măsură ce ziua de 25 de ore va deveni o realitate, și Luna se va îndepărta de Pământ. Această îndepărtare deja se petrece, având în vedere că orbita Lunii crește cu 4 centimetri pe an.

Având în vedere că o eclipsă de soare se produce într-o zonă mică, dar bine definită a Pământului, cercetătorii s-au folosit de astfel de date pentru a măsura rotația din trecut, dar și din prezent, a planetei. Analiza eclipselor din antichitate, dar și ale poziției Lunii pe cer, începând cu anul 1600, au contribuit semnificativ la măsurătorile efectuate.

Pentru oamenii care nu știu, sensul orar este similar cu rotația Pământului în jurul axei sale. Încă din anul 3.500 î. d. Hr, atunci când vechii egipteni și babilonienii își modelau primele ceasuri de umbră, măsurarea timpului se făcea în sensul acelor de ceasornic.

Întrucât primele ceasuri au fost construite în emisfera nordică, acestea au fost făcute să funcționeze la fel ca și cadranele solare. Astfel, când Soarele se deplasează pe cer (de la est, prin sud, către vest), umbra lăsată se mișcă „în direcția opusă”, adică de la vest, prin nord, la est. De aceea, poziția orelor a fost trasată în acest mod pe cadranele solare, iar ceasurile mecanice au numerele așezate în aceeași ordine.

Măsurătorile au arătat și că rotația Pământului a variat de-a lungul timpului, în funcție de schimbări petrecute după ultima glaciațiune, dar și de schimbări petrecute în nucleul planetei, de exemplu.

 

Te-ar putea interesa și: