Ziua Porţilor Deschise la unităţi ale Forţelor Aeriene sâmbătă şi duminică. Totul despre acest EVENIMENT

Ziua Porţilor Deschise la unităţi ale Forţelor Aeriene sâmbătă şi duminică. Totul despre acest EVENIMENT

Unităţi ale Forţelor Aeriene organizează, sâmbătă şi duminică, Ziua Porţilor Deschise, iar la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor va avea loc o ceremonie militară la care participă şi Mircea Duşa. În timpul ceremoniei, între orele 08.30 - 10.30, circulaţia va fi restricţionată în zonă.

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită, la 20 iulie, odată cu prăznuirea Sfântului Mare Prooroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al aviatorilor.

Potrivit unui comunicat, Baza 90 Transport Aerian "Gheorghe Bănciulescu", din Otopeni, îşi deschide porţile, sâmbătă, pentru pasionaţii de aviaţie, în cadrul activităţilor dedicate Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene.

În programul evenimentului sunt incluse demonstraţii aeriene cu aeronave de tip IAR-330 Puma, C-27J Spartan, C-130 Hercules, Antonov AN-30 şi IAR-99 Şoim din dotarea Forţelor Aeriene Române, precum şi expoziţii statice cu aeronavele AN-26, C-130 Hercules, C-27J Spartan, IAR-330, sistemul de rachete HAWK, tunul antiaerian calibrul 57 mm şi radarul Gap Filler.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministerul Apărării Naţionale informează, într-un comunicat, că ministrul Mircea Duşa va participa duminică, începând cu ora 9.00, la ceremonia militară ce se va desfăşura la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, Bucureşti.

Zboruri demonstrative

"Pe timpul activităţii vor evolua aeronave aparţinând Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Aeroclubului României, Şcolii Superioare de Aviaţie Civilă şi companiei Tarom", se arată în comunicat.

În timpul ceremoniei militare şi religioase de la Monumentul Eroilor Aerului, circulaţia rutieră va fi restricţionată, între orele 08.30 - 10.30, pe Bd. Aviatorilor, pe ambele sensuri de circulaţie, între Piaţa Victoriei şi Piaţa Charles de Gaulle, pe aleea Modrogan şi aleea Alexandru, pe strada Arh. Ion Mincu, ambele sensuri de circulaţie, între Bd. Ion Mihalache şi Bd. Aviatorilor, precum şi pe strada Av. Gheorghe Demetriade, pe ambele sensuri de circulaţie, între strada Ermil Pangratti şi Bd. Aviatorilor.

Rutele ocolitoare pe care pot merge şoferii în timpul restricţiilor de trafic sunt: Piaţa Charles de Gaulle - Calea Dorobanţilor - Bd. Iancu de Hunedoara - Piaţa Victoriei, Piaţa Charles de Gaulle - Bd. Mareşal Constantin Prezan - Şoseaua Kiseleff - strada Arh. Ion Mincu - Bd. Ion Mihalache, Piaţa Universităţii - Piaţa Romană - Calea Dorobanţilor - Piaţa Charles de Gaulle şi Piaţa Universităţii - Piaţa Romană - Piaţa Victoriei - Bd. Ion Mihalache - Bd. Al. Averescu - Bd. Mărăşti - Piaţa Presei Libere.

Tot duminică, ministrul Apărării, Mircea Duşa, va participa, de la 11:30, la Ziua Porţilor Deschise, organizată în Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii.

Începând cu ora 10:00, la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" vizitatorii vor putea asista la zboruri demonstrative cu aeronave civile şi militare, exerciţii aeriene, lansări de paraşutişti şi vor putea vizita o expoziţie de aeronave.

Ziua Porţilor Deschise va fi organizată, duminică, între orele 10:00-17:00, şi la Muzeul Naţional al Aviaţiei Române din Bucureşti. Aici vor putea fi admirate materiale semnificative ale istoriei aeronauticii româneşti: avioane militare, staţii de radiolocaţie, tehnică de artilerie antiaeriană şi rachete sol-aer, machete, uniforme, decoraţii şi documente de arhivă.