Zi de foc pentru Tăriceanu la Înalta Curte. Judecătorii ar putea da decizia definitivă

Zi de foc pentru Tăriceanu la Înalta Curte. Judecătorii ar putea da decizia definitivă

Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ar putea pronunţa, astăzi, sentinţa definitivă în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a fost achitat în primă instanţă pentru mărturie mincinoasă.

La ultimul termen al procesului din 25 martie, un procuror de la DNA a cerut rejudecarea acestui dosar. De cealaltă parte, Călin Popescu-Tăriceanu a declarat în ultimul cuvânt că acest dosar este o "înscenare", ca urmare a recomandărilor făcute în cadrul MCV şi că este "foarte amărât" să vadă că "practici specifice unei procuraturii din anii '50 au revenit în actualitate". 

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului. 

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut sub jurământ, la data de 15 aprilie 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale ale cauzei asupra cărora a fost întrebat şi nu a spus tot ce ştie în legătură cu împrejurări esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor cercetaţi în dosarul trimis în judecată. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Procurorii afirmă că Tăriceanu a susţinut în mod nereal că nu a avut cunoştinţă despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare vizând aceste bunuri. 

Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie despre relaţia cu inculpaţii Tal Silberstein, Dan Andronic şi Remus Truică, despre întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă referitor la taxele notariale privind tranzacţionarea imobilelor menţionate şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate.