Fifor, noi critici pentru Bolojan. „Românii au plătit. Și încă plătesc”
- Dragoș Lefterescu
- 27 octombrie 2026, 10:31
Mihai Fifor. Sursă foto: Facebook
Mihai Fifor l-a criticat pe fostul premier Ilie Bolojan într-o postare pe Facebook, în care contestă modul în care Guvernul a redus deficitul bugetar. Potrivit parlamentarului, rezultatul ar fi fost obținut prin majorarea taxelor, reducerea unor cheltuieli publice și înghețarea pensiilor.
Fifor: Ce se ascunde însă în spatele acestor cifre?
Fifor invocă date din execuția bugetară și o analiză atribuită fostului consilier al premierului Marcel Ciolacu, Cristian Socol, susținând că reducerea deficitului cu 24,17 miliarde de lei, echivalentul a 1,5 puncte procentuale din PIB, nu reflectă neapărat o reformă structurală a cheltuielilor publice.
„Ce se ascunde însă în spatele acestor cifre?”, întreabă Fifor, înainte de a enumera veniturile suplimentare obținute din majorările de TVA, accize și impozitarea dividendelor.
Potrivit cifrelor prezentate în postare, aceste măsuri ar fi adus aproximativ 28 de miliarde de lei în plus, la care s-ar adăuga 2,7 miliarde de lei din impozitele pe proprietate.
Critici pentru înghețarea pensiilor
În privința cheltuielilor, Mihai Fifor menționează economii de 4,4 miliarde de lei la cheltuielile de personal, 4,6 miliarde la investițiile finanțate de la buget și 2,5 miliarde la bursele elevilor și studenților. El critică, de asemenea, înghețarea pensiilor în contextul inflației.

deticit. Sursa foto: AI
„Adunate, aceste capitole înseamnă 42,2 miliarde de lei în venituri suplimentare și cheltuieli reduse. Nu reprezintă însă un calcul complet al variației deficitului”, precizează parlamentarul.
Fifor acuză creșterea unor cheltuieli ale statului
Acesta susține și că a existat o creștere a unor cheltuieli. Potrivit postării, dobânzile ar fi costat cu 10,7 miliarde de lei mai mult decât în perioada de comparație, iar cheltuielile cu bunurile și serviciile ar fi crescut cu 6,7 miliarde de lei, inclusiv cele pentru sănătate.
„Unde este reforma structurală, Ilie? Ce ai schimbat fundamental? Ce risipă ai eliminat?”, a scris acesta.
În final, Mihai Fifor îl acuză pe premier că transferă costurile ajustării bugetare asupra populației și susține că Bolojan trebuie să răspundă politic pentru efectele măsurilor adoptate. „Românii au plătit. Și încă plătesc”, a conchis parlamentarul.