Dumitru Buzatu rămâne în arest

Dumitru Buzatu rămâne în arestDumitru Buzatu. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Magistrații de la Curtea de Apel Iaşi au decis în urmă cu scurt timp să mențină măsura de arest preventiv pentru 30 de zile ce-l vizează pe Dumitru Buzatu.

Update:

Dumitru Buzatu rămâne în arest pentru următoarele 30 de zile, a decis vineri, Curtea de Apel Iaşi. Aceeași măsură a fost păstrată și pentru expertul acuzat de DNA că ar fi pretins și încasat 714.000 lei de la același om de afaceri de la care președintele CJ, Dumitru Buzatu, ar fi primit peste 1,25 milioane de lei a fost arestat și el preventiv pentru 30 de zile.

Decizia fusese anterior anulată de două ori.

Zi importantă pentru Dumitru Buzatu. Magistrații de la Curtea de Apel Iaşi urmează să anunțe dacă măsura arestului preventiv în cazul preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui se menține. Acesta a mai fost amânat de câteva ori. Inițial, decizia trebuia luată miercuri, dar avocații lui Buzatu au dorit mai mult timp pentru a pregăti apărarea.

Buzatu a fost arestat sâmbătă, 23 septembrie, după ce a fost prins în flagrant de procurorii anticorupţie când primea 1,25 milioane de lei mită. El a primit această sumă de la Emil Savin. Banii au fost găsiţi de anchetatori în portbagajul maşinii sale. Buzatu a susținut că este nevinovat.

Banii reprezentau un procent de 10% din valoarea unui contract de achiziție publică pe care omul de afaceri îl încheiase cu Consiliul Județean Vaslui. Din această sumă de bani, el ar fi trebuit să modernizeze mai multe drumuri din județ. Avocații lui Dumitru au spus că banii primiți de acesta de la Emil Savin erau un împrumut, nu mită.

Zi importantă pentru Dumitru Buzatu. Decizia judecătorilor

Dumitru Buzatu. Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

„Suma aceea care a fost găsită în borsetă, spune domnul Buzatu în declarația dată, e altceva decât domnia-sa discutase cu domnul Savin; îl rugase să-i împrumute o sumă de 1.250.000 de lei. Nu a luat acea borsetă în ideea că erau 1.250.000 de lei, ci bănuia că e suma pe care o solicitase”, a spus unul dintre cei trei avocați ai lui Buzatu.

Ce spun avocații lui Dumitru Buzatu

Avocații au mai spus că Buzatu nu reprezintă un pericol social. Ei consideră că măsura arestării preventive în cazul său este una excesivă. Unul din apărătorii săi a declarat că nu a văzut în ochii lui nici „cea mai mică, să zicem, dorință de a părăsi județul, țara”. Acesta a reamintit și de problemele de sănătate ale clientului său.

În urma arestării sale, Dumitru Buzatu a fost exclus din PSD. El a fost și suspendat din funcția de președinte al Consiliului Județean Vaslui și nu se știe dacă va fi primit înapoi, potrivit Libertatea.