Zelenski compară invazia rusă în Ucraina cu atacul Germaniei naziste asupra URSS

Zelenski compară invazia rusă în Ucraina cu atacul Germaniei naziste asupra URSSSursa foto: PRESIDENTIAL PRESS SERVICE

Miercuri, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a făcut „același lucru” pe care l-au făcut naziștii pe 22 iunie 1941, când trupele germane au invadat pe neaşteptate Uniunea Sovietică.

„Astăzi, 22 iunie, este Ziua de Doliu și Comemorare a Victimelor Războiului, un război care ar trebui să rămână pentru totdeauna în istoria secolului XX și să nu se repete niciodată. Dar se repetă. Astăzi, nu lipsesc cuvintele pentru a afirma că Rusia a făcut același lucru pe 24 februarie ca și naziștii pe 22 iunie”, a spus președintele ucrainean în mesajul său zilnic către populație, scrie publicația spaniolă 20 minutos.

Încă o dată, armata ucraineană revine pentru a răspunde invaziei guvernului lui Putin cu atacuri asupra teritoriului rus. De data aceasta s-a întâmplat la rafinăria de petrol Novoşahtinsk, în regiunea rusă Roston, la granița cu Ucraina.  După cum a confirmat miercuri guvernatorul regiunii, Vasili Golubev, atacul cu o dronă kamikaze a provocat un incendiu care afectează încă instalația.

Zelenski i-a mulțumit apoi directorului Biroului de Investigații Speciale al Departamentului de Justiție al SUA, Eli Rosenbaum, pentru "asistența acordată în investigarea crimelor de război din Ucraina".

"Este unul dintre acei anchetatori americani care au reușit să demaşte mulți naziști [...] Echipa noastră comună de anchetă trebuie să fie cât mai puternică pentru ca niciunul dintre criminalii Rusiei să nu scape de pedeapsă. Rusia trebuie să fie trasă la răspundere pentru tot răul pe care l-a făcut în Ucraina", a spus președintele.

Pe de altă parte, Zelenski a explicat că în cursul zilei de miercuri, trupele ruse ar fi lovit orașul Nikolaev cu șapte rachete. În timpul atacului, "din fericire, nimeni nu a fost ucis, deși cinci oameni au fost răniți", a spus el.

El a mai indicat că "au fost lovituri" în regiunea Harkov, unde au fost victime, deși numărul acestora nu a fost dezvăluit. El a raportat, de asemenea, noi bombardamente în regiunile Cernihiv și Sumî, ambele la granița cu Rusia.

Zelenski a insistat în a cere aliaților occidentali să furnizeze aprovizionare cu arme Ucrainei, astfel încât să existe "paritate pe câmpul de luptă" pentru a opri "această armată diabolică și a o muta dincolo de granițele Ucrainei". (Traducerea: Rodezia Costea, RADOR)