Zegrean critică CCR și ÎCCJ: „Se joacă de-a șoarecele și pisica! Este anormal!” Semnalul de alarmă tras de fostul judecător constituțional

Zegrean critică CCR și ÎCCJ: „Se joacă de-a șoarecele și pisica! Este anormal!” Semnalul de alarmă tras de fostul judecător constituțional

Fostul președinte al CCR Augustin Zegrean a declarat că judecătorii nu au nicio legătură cu alegerile și campania electorală, fapt pentru care ÎCCJ poate da un verdict, în cazul lui Liviu Dragnea, chiar luni.

Potrivit fostului președinte al CCR, Augustin Zegrean, decizia este una surprinzătoare.

„Este evident surprinzătoare decizia CCR. E surprinzător că a fost lunea. Lunea nu se fac. Sigur vor găsi o motivare serioasă. Asta nu înseană că nu se poate judeca. Avem practică suficientă. Nu trebuie să se lege instanțele una de alta. Nu trebuie să se joace de-a șoarecele și pisica. Poate fi interpretată oricum. Este anormal să fie amânată de patru ori. Faptul că e campanie electorală nu-i treaba judecătorilor.

În general, la Curte se judecă la primul termen. Mai ales din 2010 lucrurile au mers mult mai repede”, a declarat Augustin Zegrean, fost președinte CCR, la postul de televiziune Realitatea TV.

Ne puteți urmări și pe Google News

Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat până în data de 5 iunie decizia referitoare la sesizarea lui Florin Iordache cu privire la completurile de 3 judecători de la Înalta Curte. Această decizie ar putea influența decisiv procesul pe care Liviu Dragnea îl are acum la Curtea Supremă.

Patru dintre cei nouă judecători CCR au solicitat amânarea deciziei motivând că au nevoie de mai mult timp pentru studierea speței. Decizia a fost amânată pentru a patra oară.

Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat în 19 aprilie pentru 20 mai pronunţarea în legătură cu lipsa completurilor de trei judecători specializate în fapte de corupţie de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Tot pentru astăzi a fost programat la ICCJ termen în dosarul angajărilor fictive la Direcţia pentru Protecţia Copilului Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare. Președintele PSD a fost condamnat, în primă instanţă, la 3 ani şi 6 luni de închisoare de un complet de 3 judecători. Sesizarea Curţii Constituţionale a fost făcută de Florin Iordache, în calitate de preşedinte delegat al Camerei Deputaţilor.