Zeci de români, exploatați pe șantierele în Germania. Sistemul era bine organizat

Zeci de români, exploatați pe șantierele în Germania. Sistemul era bine organizatMuncitori. Sursă foto: Freepik

Un proces aflat încă pe rol a scos la iveală cazul a zeci de români exploatați pe șantierele din Germania. Sistemul era bine pus la punct de ați români aflați în Berlin.

Zeci de români, exploatați pe șantiere în Germania

La Berlin, un proces șocant a dezvăluit o situație îngrozitoare de exploatare a unor muncitori români. Vinovați ar fi Constantin L., în vârstă de 52 de ani, și fiul său, Constantin-Ionuț L., în vârstă de 34 de ani, alți doi români care sunt acuzați că tratau zeci de muncitori ca pe niște sclavi, forțându-i să lucreze în condiții inumane pe șantierele din capitala germană. În ciuda acuzațiilor extrem de grave, cum ar fi munca forțată, traficul de persoane și exploatarea, cei doi au apărut recent în fața instanței în libertate totală. Conform procurorilor, Constantin L., principalul acuzat, își câștiga bani angajand muncitori ilegali.

Ajunși la destinație, muncitorii erau cazați în condiții deplorabile, adesea opt persoane împărțind un spațiu foarte mic. În mod obișnuit, aceștia erau nevoiți să doarmă câte doi pe o singură saltea așezată direct pe podea.

Conform Berliner Kurier, victimele sale erau persoane sărace, atrase cu promisiuni de locuri de muncă bine remunerate și aduse în Berlin în condiții mizerabile, înghesuiți în microbuze supraaglomerate. În cele mai multe cazuri, aceștia erau obligați să doarmă împreună pe o singură saltea așezată direct pe podea.

Constantin L. angaja anual între 50 și 70 de persoane pentru munca la negru la demolări pe șantierele din Berlin. Constantin L. este acuzat de 38 de infracțiuni pe numele său. În perioada noiembrie 2015 și iulie 2020, el a folosit facturi false și a evitat să plătească contribuțiile sociale în valoare totală de 456.552 euro.

Muncitori

Muncitori. Sursă foto: Freepik

Sistemul era bine organizat

Ancheta a dezvăluit un sistem de operare bine structurat care impunea angajaților să lucreze până la zece ore pe zi, șase zile pe săptămână. Muncitorii erau remunerați adesea cu sume între 300 și 600 de euro pe lună, în ciuda promisiunii de un salariu de 12 euro pe oră. În plus, o parte semnificativă din salariu era reținută pentru transport, hrană și cazare, care putea atinge până la 200 de euro pe lună. Prima lună de muncă nu era plătită și era considerată „perioadă de probă”.

Constantin L. a dezvoltat un sistem subtil de amenințări și intimidare pentru a păstra controlul asupra lucrătorilor. S-a discutat chiar despre arme și bătăi folosite pentru a-i speria pe angajați. Zilnic acesta făcea și un „apel de seară” la ora 21, iar încălcarea regulilor era pedepsită cu violență.

Întârzieri în justiția din Germania

Procesul a fost amânat în repetate rânduri din cauza lipsei de personal din sistemul judiciar. Pedeapsa celor doi acuzați ar putea fi redusă ca urmare a acestor întârzieri. În prezent, se discută despre o „înțelegere” care ar putea duce la condamnări cu suspendare, ceea ce ar părea o pedeapsă absurdă în comparație cu gravitatea faptelor. Procesul va continua joi, 29 august.

 

Ne puteți urmări și pe Google News