Lăsatul Secului pentru Postul Sfintei Marii. Ce trebuie să facem în această zi

Lăsatul Secului pentru Postul Sfintei Marii. Ce trebuie să facem în această zi

Lăsatul Secului pentru postul Sfintei Marii se sărbătorește de creștini ortodocși duminică, 31 iulie. În această zi, credincioșii au voie să mănânce orice „de dulce”, marcând astfel ultima zi de dinaintea Postului Adormirii Maicii Domnului. Află ce tradiții și obiceiuri trebuie să respecți în această zi importantă.

Credincioșii încheie luna iulie cu mesele pline, bucurându-se de ultima zi în care pot mânca orice „de dulce”. Postul Adormirii Maicii Domnului începe pe 1 august și se încheie luni, 15 august.

Postul Adormirii Maicii Domnului este unul dintre cele patru posturi din timpul anului bisericesc și unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox. Astfel, credincioșii au grijă să respecte tradiții importante pentru a avea parte de un post ușor și binecuvântat.

Tradiții și obiceiuri la Lăsatul Secului

Tradiția spune că finii sunt cei care trebuie să meargă de Lăsatul Secului la nași pentru a cere iertare. Ulterior, după împăcare, toată lumea se așază la masă și se bucură de mâncarea „de dulce”.

Ne puteți urmări și pe Google News

De pe masă nu trebuie să lipsească plăcintele cu fructe și strugurii. Stafidele simbolizează sporul în casă, astfel că gospodinele nu uită să adauge acest ingredient în desert.

În unele sate din Covasna, credincioșii aprind focului purificator. Această datină are rol de purificare și de alungare a spiritelor rele, înainte de post.

Nurorile din zona Munteniei obișnuiesc să prepare plăcinte cu brânză dulce înainte de Postul Adormirii Maicii Domnului. Fetele le dau soacrelor acest desert pentru a le „îndulci”.

O tradiție veche din Bărăgan spune că toate oasele și resturile de mâncare trebuie strânse într-o față de masă, iar a doua zi trebuie aruncate afară spre răsărit.

Însă, cea mai răspândită tradiție spune că în ziua de Lăsatul Secului toți credincioșii trebuie să se împace cu toată lumea pentru a intra în post cu sufletul curat.

Rugăciune la începutul Postului Adormirii Maicii Domnului

„Astăzi , ne stă înainte nevoinţă duhovnicească de taină spre câştigarea iertării greşelilor noastre şi spre împăcare cu DUMNEZEU .

Astăzi , să lepădăm vălul răutăţii şi să secăm izvoarele gândurilor celor rele , apropiindu-ne cu dragoste şi de cei ce ne urăsc pe noi .

Astăzi , să curăţim haina cea murdară de păcate a sufletelor noastre şi să încetăm a mai judeca şi osândi pe aproapele nostru , ca să nu fim noi osândiţi în focul cel veşnic . Astăzi , să privim cu milă spre cei săraci şi să ne ostenim , după putere , spre lucrarea faptelor celor bune ale milosteniei sufleteşti şi trupeşti .

Astăzi, să ne spălăm în baia gândurilor de umilinţă veşmântul sufletului şi să plângem pentru căderea noastră şi pentru alunecarea de pe Calea Mântuirii .

Astăzi , să acoperim mulţimea păcatelor noastre cu rugăciunea cea fierbinte către Hristos , ca să treacă cu vederea anii pribegiei noastre departe de Drumul Ascultării. Pe Tine , Maică a lui DUMNEZEU , Te punem Solitoare Pocăinţei şi Mântuirii noastre , ca pe Una Ce ai Indrăzneală Tare către Cel pe Care în Braţele Tale ca pe Un Prunc L-ai Tinut , ca să scoţi Lumea ceea ce zăcea în vicleşug din adâncul păcatului şi să o aduci la nevinovăţia pruncilor .

Cu lapte ai Hrănit pe Cel ce Poartă de Grijă de cei flămânzi şi cu Căldura Dragostei Tale de Maică L-ai Acoperit . Deci , nu ne părăsi nici pe noi , fiii Tăi cei căzuţi şi pierduţi în negura greşelilor , ci ne străluceşte Lumina Pocăinţei mai înainte de apusul vieţii noastre pământeşti .

Cu lacrimi ai adăpat pământul , văzând Răstignit pe Cruce pe Rodul Cel Preacurat al Pântecelui Tău .

Cu lacrimile Tale întoarce-ne pe noi cei împovăraţi de păcat la Calea Adevărului lui Hristos , ca să nu fim prinşi de fiarele cele înţelegătoare ale patimilor şi aruncaţi în adâncul cel mai de jos al păcatelor . Precum ai săltat de Bucurie la Invierea Fiului Tău , Roagă-Te să se facă bucurie în Cer şi pentru noi , întorcându-ne la pocăinţă prin Stăruinţa Ta de Iertare a noastră la Tronul Stăpânului . Mâinile noastre le întăreşte la rugăciune , gândurile le curăţeşte , sufletele le îmbracă cu smerită cugetare şi de toate primejdiile ne izbăveşte degrab .

Ca Un Paznic de veselie este credincioşilor Postul cel aşezat în Cinstea Adormirii Tale . Trezeşte-ne pe noi la lucrarea faptelor bune , adormind patimile noastre cele nenumărate şi întărindu-ne spre căutarea Mântuirii , ca să slăvim cu glasuri neîncetate ale inimii pe Tatăl , pe Fiul şi pe Duhul Sfânt în veci .Amin !”