Vremea va fi rece, duminică și în zilele următoare. Prognoza meteo de la ANM
- Iulia Moise
- 20 octombrie 2024, 06:34
Duminică, vremea va fi în general frumoasă, cu cer senin, soare și vânt slab, dar temperaturile vor fi sub mediile normale ale acestei perioade.
Cum va fi vremea duminică
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a anunțat, pentru intervalul 20.10.2024, ora 09:00 - 21.10.2024, ora 09:00, că vremea va fi frumoasă, dar rece dimineața și noaptea.
Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, mai spun meteorologii.
Temperaturile maxime se vor încadra între 9 și 18 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 grade, în depresiunile Carpaților Orientali, și în jurul a 8 grade în Dealurile de Vest.
Dimineața și noaptea, izolat, va fi ceață.
În Capitală, vremea va fi frumoasă, dar rece dimineața și noaptea. Cerul va fi senin, iar vântul va sufla în general slab.
Temperatura maximă va fi de 14-15 grade, iar cea minimă între 1 și 3 grade.
Vremea de luni
În ziua de luni, vremea se va menține frumoasă și se va încălzi ușpr.
Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Temperaturile maxime se vor încadra între 13 și 20 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 și 9 grade, mai coborâte în depresiuni - spre -5 grade în cele din Carpații Orientali, dar și mai ridicate în Dealurile de Vest (până la 10-11 grade).
Dimineața și noaptea, izolat, se va semnala ceață.
În București, vremea va fi frumoasă și în încălzire. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul, slab.
Temperatura maximă va fi de 16-17 grade, iar cea minimă de 2...5 grade.
Prognoza pentru marți
Vremea va rămâne frumoasă, iar valorile termice, în special cele diurne, vor continua să crească. Cerul va fi mai mult senin, exceptând regiunile vestice și nord-vestice, unde noaptea se va forma nebulozitate joasă stratiformă.
Vântul va sufla slab și moderat, iar temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 22 de grade, în timp ce minimele vor fi cuprinse între 1 și 10 grade, mai coborâte în depresiuni până în jurul a -5 grade, dar și mai ridicate în Dealurile de Vest, spre 12 grade. Izolat se va forma ceață.
Pentru Capitală, ANM anunță vreme frumoasă și în încălzire ușoară. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab.
Temperatura maximă va fi de 19-20 grade, iar cea minimă de 2-5 grade.
Vremea de miercuri
Valorile termice se vor situa peste cele specifice datei. Cerul va fi variabil, local și temporar cu nebulozitate joasă stratiformă, în vestul, nordul și centrul teritoriului, iar noaptea și în est și în sud-est. Izolat va ploua slab sau va burnița.
Temperaturile maxime se vor încadra între 14-22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între 2-10 grade. Pe alocuri, mai ales în a doua parte a intervalului, se va semnala ceață.
Pentru București, în perioada 23.10.2024 ora 09:00 - 24.10.2024 ora 09:00 vremea se va menține frumoasă, cu valori termice peste cele specifice datei. Cerul va fi mai mult senin, dar în ultima parte a intervalului se va forma ceață sau nebulozitate joasă stratiformă.
Vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura maximă va fi cuprinsă între 19-20 grade, iar cea minimă, între 5-8 grade.