Vremea se transformă de la zi la zi. Ultimele informații de la ANM
- Nicolae Comănescu
- 23 decembrie 2020, 07:00
În perioada imediat următoare vremea se va încălzi în majoritatea regiunilor țări și ploile își vor face simțită prezența.
Meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru ziua de astăzi, 23 decembrie. Conform specialiștilor, vremea se va încălzi, temperaturile urmând să fie peste valorile obișnuite în această perioadă a anului. Va ploua în nord, centru şi la munte. În zona înaltă a Carpaţilor Orientali şi Meridionali vor mai fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Se va depune polei la munte, iar în prima parte a zilei şi în Moldova.
Vântul va sufla slab, cu intensificări pe crește, unde rafalele vor depăşi 70 - 80 kilometri pe oră. Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 11 grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 7 grade Celsius. Noaptea, se va forma ceaţă.
Urmează ploi în zilele următoare
De Crăciun, zăpada ar putea să apară doar în zonele de munte, potrivit meteorologilor. Vremea va fi deosebit de caldă în toată țara, cu temperaturi între 10 și 15 grade Celsius în sud, vest, centru, temperaturi mult mai ridicate decât în mod normal pentru această perioadă.
În zilele următoare vor urma și precipitații. Acestea vor fi sub formă de ploaie, în mod special. La altitudini mari însă, acestea ar putea fi sub formă de ninsoare. Există semnale că după data de 25, prima zi de Crăciun, precipitațiile din zona de sud a României s-ar putea transforma în lapoviță și ninsoare. Potrivit datelor meteorologilor, tendința de răcire ar putea veni după 26 decembrie.
Prognoza meteo pentru București În Capitală va ploua slab în prima parte a zilei şi spre seara. Temperatura maximă va fi de 8 grade Celsius, iar cea minimă de 3 - 4 grade Celsius. Spre sfârşitul nopții vor fi condiţii de ceaţă.
Prognoza meteo la munte La munte, vremea se va încălzi, dar va fi înnorat. Va ploua, iar în zona foarte înaltă a Carpaţilor Orientali şi Meridionali va ninge și se va depune polei. Vântul va avea intensificări mai ales pe creste, unde rafalele vor depăşi 70 - 80 kilometri pe oră. Temperaturile maxime se vor înregistra între 0 și 6 grade Celsius.
Prognoza meteo pentru litoral La malul Mării Negre, cerul va fi predominant înnorat în timpul zilei. Temperatura maximă va fi de 11 grade Celsius, iar cea minimă de 4 grade Celsius.