Editura Evenimentul si Capital

VREMEA. Anunțul ANM care SCHIMBĂ TOTUL. Ce se întâmplă acum în România? Breaking news

Autor: | | 0 Comentarii | 17952 Vizualizari

Vremea în data de 13 noiembrie se răceşte considerabil în estul ţării, unde temperaturile pot ajunge până la maximum 6 grade. Prognoza meteo anunţă în schimb valori peste medie în vest, însă şi acolo vor fi schimbări de miercuri. În Bucureşti, marţi, vor fi 9 grade, cu 4 mai puţin faţă de ziua percedentă.

Marţi, vremea va continua să se răcească şi va fi în general închisă în regiunile extracarpatice, cu nebulozitate joasă de tip stratiform, asociată trecător cu ploi slabe şi burniţă. În restul teritoriului valorile de temperatură se vor menţine mai ridicate decât în mod obişnuit, iar cerul va fi variabil, cu înnorări seara şi noaptea când local va ploua. În zona înaltă a Carpaţilor Orientali şi Meridionali, la sfârşitul intervalului, vor fi precipitaţii slabe sub formă de lapoviţă sau ninsoare.

Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în timpul zilei pe crestele montane, în sudul Banatului, nordul Moldovei şi în Delta Dunării. Temperaturile maxime vor fi de la 5...6 grade în Moldova şi Dobrogea, până la 18...19 grade în Dealurile de Vest, iar minimele se vor încadra între -1 şi 8 grade, mai scăzute în estul Transilvaniei. În zonele joase, pe arii restrânse, se va forma ceaţă. Presiunea atmosferica va scădea foarte puţin, la valori în apropierea celei normale.

Marţi, în Capitală, vremea va fi în general închisă, cu nebulozitate joasă şi trecător burniţă sau ploaie slabă, anunţă ANM. Vântul va sufla slab până la moderat. Valorile termice se vor situa în jurul celor caracteristice acestei date, astfel că maxima va fi în jur de 9 grade, iar minima de 3...5 grade. Mai ales în prima parte a intervalului vor fi condiţii de ceaţă. Presiunea atmosferica va scădea nesemnificativ, spre valoarea normală.

Nadia Comaneci, DRAMA unei mamei campioane! Copilul ei a venit la ea si... Continuarea e sfasietoare!

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI