Editura Evenimentul si Capital

Meteorologii au făcut ANUNȚUL de care ne TEMEAM. Ce se întâmplă cu TEMPERATURILE în zilele URMĂTOARE

Autor: | | 0 Comentarii | 4982 Vizualizari

Vor fi în continuare perioade cu instabilitate atmosfericã accentuatã în majoritatea regiunilor. Astfel, în zonele montane, precum şi în Transilvania, Banat, Crişana, local în Maramureş, Oltenia, Muntenia şi pe arii mai restrânse în restul teritoriului vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descãrcãri electrice frecvente, intensificãri de scurtã duratã ale vântului care pot lua şi aspect de vijelie şi izolat cãderi de grindinã.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitãţile de apã vor depãşi 20-25 l/mp şi pe arii restrânse 50 l/mp. În cursul nopţii, fenomenele asociate instabilitãţii atmosferice vor fi în restrângere cãtre sud-vestul ţãrii.

Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 15 şi 23 de grade. Indicele temperaturã-umezealã (ITU) va atinge şi depãşi uşor pragul critic de 80 de unitãţi, local în vest şi nord-vest şi pe spaţii mai mici în sud, informează antenna 3.ro.

2 august

În regiunile vestice, nord-vestice şi centrale, precum şi în zonele montane, instabilitatea atmosfericã va fi temporar accentuatã şi se va manifesta, local, prin averse şi descãrcãri electrice. Punctiform se vor mai înregistra cantitãţi de apã însemnate şi vor fi condiţii de grindinã. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene vor apãrea izolat, îndeosebi dupã-amiaza. Vântul va prezenta unele intensificãri în est şi sud-est, iar de scurtã duratã şi în timpul ploilor.

Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 32 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 12 şi 22 de grade.

3 august

Vremea se va ameliora semnificativ, faţã de zilele anterioare, în privinţa instabilitãţii atmosferice. Cerul va fi variabil cu înnorãri temporar accentuate, averse şi descãrcãri electrice îndeosebi dupã-amiaza, local în sud-vestul ţãrii şi izolat în restul teritoriului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificãri în sud-est, dar şi de scurtã duratã în timpul ploilor.

Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 32 de grade, iar cele minime între 12 şi 22 de grade, mai scãzute în estul Transilvaniei.

"MAREA MASLUIALA!" Scandal pe facebook dupa FINALA de la Vocea Romaniei!

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI