În regiunile intracarpatice, precum și în zona de munte, vor fi înnorări temporar accentuate, frecvente descărcări electrice, averse ce vor avea și caracter torenţial şi, izolat, grindină și cantităţi de apă mai însemnate.

Vântul va avea intensificări mai susţinute la munte, dar local şi temporar şi în restul teritoriului, în special asociat averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 grade pe litoral și 28 de grade în sudul Olteniei, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 6 și 16 grade.

La București, vremea va deveni normală termic pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă de 12…14 grade.

De vineri, vremea va deveni caldă în toată ţara, local călduroasă în sud şi în est. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 24 și 31 de grade. În cursul zilei, cerul va fi variabil, iar în vest și la munte vor fi averse slabe. Spre seară, înnorările se vor accentua, iar în jumătatea de vest a țării și local în rest, vor fi averse cu caracter torenţial, descărcărielectrice şi izolat grindină.


Vine canicula! ANM anunță că vineri începe totul. Capitala nu este cruțată


Cantităţile de apă vor depăşi pe alocuri 20…30 l/mp. Vântul va avea intensificări la munte, cu viteze de peste 80…100 km/h, dar temporar şi în celelalte regiuni, în special în cele vestice, unde vor fi rafale de 60…70 km/h. Temperaturile minime se vor situa între 9 și 18 grade.

Și la București vremea va deveni călduroasă. Temperatura maximă se va situa în jurul a 30 de grade. Cerul va fi variabil, dar spre seară vor fi înnorări accentuate, averse, descărcări electrice şi, posibil, intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura minimă va fi de 15…16 grade.

Specialiștii ne dau speranțe cu prognoza pentru săptămânile viitoare. Astfel, vor fi temperaturi apropiate de normalul meteorologic pentru luna iunie.