Evenimentul Zilei > International > Vremea judecății pentru extremiștii europeni: Geert Wilders va răspunde pentru incitare la ură după declarația că „vrem mai puțini marocani în Olanda”
Vremea judecății pentru extremiștii europeni: Geert Wilders va răspunde pentru incitare la ură după declarația că „vrem mai puțini marocani în Olanda”

Vremea judecății pentru extremiștii europeni: Geert Wilders va răspunde pentru incitare la ură după declarația că „vrem mai puțini marocani în Olanda”

Parchetul olandez a anunțat astăzi că deputatul extremist olandez Geert Wilders va fi judecat pentru “incitare la ură” după ce a provocat în luna martie o puternică controversă declarând că doreşte “mai puţini marocani” în Olanda, informează agențiile internaționale.

“Politicienii pot merge departe în declaraţiile lor datorită libertăţii de exprimare, însă această libertate se opreşte odată cu interzicerea discriminării”, a afirmat parchetul într-un comunicat.

Procuratura afirmă într-un comunicat că Wilders, liderul Partidului Libertăţii din Olanda (PVV, de extremă-dreapta), se va confrunta cu acuzaţii de “insultare a unei categorii de persoane pe motiv de rasă şi incitare la discriminare şi ură”.

Procurorii au primit peste 6.400 de plângeri după ce Wilders a promis, într-un miting din capitala olandeză, “să trateze” cu simpatizanţii săi cererile de a avea “mai puţini marocani” în Haga.

La alegerile europarlamentare din luna mai, formaţiunea lui Geert Wilders a obţinut 13,2% din voturi, plasându-se pe poziţia a treia în Olanda, după creştin-democraţi (5 locuri) şi partidul liberal D66 (4 locuri).

Geert Wilders a mai făcut de-a lungul timpului afirmaţii care i-au deranjat pe musulmani şi pe lucrătorii imigranţi est-europeni şi a fost urmărit în instanţă pentru discriminare şi infracţiuni motivate de ură după ce, în 2007, a calificat islamul drept ideologie fascistă, fiind însă achitat în 2011, aminteşte Reuters, preluată de Agerpres.

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: